Dragi copii, de acasă și din diaspora, vă invităm și în acest an la o călătorie în Țara Oașului autentică.
Pe copiii din Diaspora îi vom ține aproape de istoria, cultura şi obiceiurile noastre, le vom arăta cum pot păstra vie legătura cu ţara, astfel încât să poată duce cu ei amintiri frumoase în lumea largă, de unde vin. Vor fi alături de ei, copiii noștri din comunitatea negreșteană, și împreună vom învăţa unii de la alţii ce înseamnă să fii român şi ce ne leagă atât de mult, dincolo de distanţe.

Avem și în acest an în cadrul Taberei de creație de la Muzeul în Aer Liber o varietate de ateliere ( meșteșugărit, gastronomie, dans oșenesc, sculptură, confecționat zgărzi, olărit, fotografie, atelierul boboceilor și multe altele) pe care le-am pregătit doar pentru voi, dragi copii.

Avem surprize și pentru cei mai mari, pentru părinții din Diaspora, pe care îi invităm în 27 iulie la 𝑶 𝒛𝒊 𝒊̂𝒏 𝒔𝒂𝒕𝒖𝒍 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍𝒂̆𝒓𝒊𝒆𝒊 – un eveniment realizat împreună cu Protopopiatul Ortodox Negrești-Oaș și Asociația ATOPO. Vom reconstitui împreună atmosfera unei zile din satul oșenesc cu tot ceea ce presupune ea.
Vă aștept cu drag la ateliere, după următorul program:

👉𝐌𝐚𝐫𝐭̦𝐢 𝟏𝟖 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞
• Olărit
• Atelierul boboceilor
• Fotografie
• Sculptură
• Poliția altfel
• Dans oșenesc
• Gastronomie

👉𝐉𝐨𝐢 𝟐𝟎 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞
• Olărit
• Atelierul boboceilor
• Fotografie
• Sculptură
• Dans oșenesc
• Cusut zgărzi
• Gastronomie
• Vânătoare de comori

👉𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢 𝟐𝟏 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞
• Olărit
• Fotografie
• Sculptură
• Dans oșenesc
• Cusut zgărzi
• Mozaic
• Gastronomie

👉𝗠𝗮𝗿𝘁̦𝗶 𝟮𝟱 𝗶𝘂𝗹𝗶𝗲
• Olărit
• Atelierul boboceilor
• Crucea Roșie
• Dans oșenesc
• Poliția altfel
• Mozaic
• Gastronomie

👉𝐉𝐨𝐢 𝟐𝟕 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞
O zi în satul meu- activitate realizată de Protopopiatul Ortodox Negrești-Oaș și Asociația ATOPO. Acțiunea își propune să reconstituie atmosfera unei zile din satul oșenesc cu tot ceea ce presupune ea: gospodărie, munca câmpului, creșterea copiilor, educația lor, participarea la viața spirituală a comunității.

👉𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢 𝟐𝟖 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞
• Olărit
• Crucea Roșie
• Dans oșenesc
• Cusut zgărzi
• Mozaic
• Gastronomie
Înscrierile se pot face la următoarele numere de telefon:
👉Nicoleta Cirap – 0731.309.749
👉Tatiana Marcus – 0731.309.751

Source