Municipiul Focșani, în calitate de Beneficiar, a finalizat implementarea proiectului „Planificarea și managementul mobilității urbane durabile prin elaborarea PMUD”, cod SIPOCA/MySMIS 768 / 136071, în baza contractului de finanțare nr. 469/28.04.2020, cu modificările și completările ulterioare, încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capacitatea Administrativă.
Obiectivul general al proiectului a fost reprezentat de dezvoltarea unui plan strategic coerent, conceput să asigure o viziune sustenabilă de dezvoltare a mobilității urbane durabile în Municipiul Focșani, prin elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, astfel încât acestea să raspundă nevoilor si exigențelor de finanțare pentru perioada de programare a fondurilor europene 2021-2027.
Obiectivele specifice ale proiectului au fost următoarele:
1. Elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă. Obiectivul specific este în corelare cu Activitatea 3, respectiv cu Rezultatul de proiect 1.
2. Extinderea cunostințelor și abilităților personalului din Municipiul Focșani în vederea cunoașterii condiționalităților specifice pentru perioada de finanțare 2021-2027, a arhitecturii programelor operaționale și a oportunităților de finanțare, a procedurilor de prioritizare a proiectelor, de monitorizare a implementării PMUD și de evaluare a rezultatelor acestuia. Obiectivul specific este în corelare cu Activitatea 4 si cu Rezultatul de proiect 2.
Prin acest proiect au fost obținute următoarele rezultate:
1. A fost elaborat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Focșani 2021-2027; Link livrabil: http://www.focsani.info/www2013.focsani.info/fisiere/userfiles/drii/pmud_focsani_v7.pdf
2. 50 persoane instruite, din care 50 persoane certificate, în vederea cunoasterii condiționalităților specifice pentru perioada de finanțare 2021-2027, a arhitecturii programelor operaționale și a oportunităților de finanțare, a procedurilor de prioritizare a proiectelor, de monitorizare a implementării PMUD și de evaluare a rezultatelor acestuia.
Valoarea totală a proiectului a fost de 678.776,00 lei, din care:
– 576.959,60 lei – reprezentând cofinanţare Uniunea Europeană
– 88.240,88 lei – cofinanţare de la bugetul de stat
– 13.575,52 lei – contribuţia Municipiului Focşani, inclusiv TVA
Perioada de implementare a proiectului a fost de 23 de luni, respectiv 28 aprilie 2020 – 28 martie 2022.
Informații suplimentare se pot obține de la Primăria Municipiului Focșani, Bd. Dimitrie Cantemir, nr. 1 bis, website: www.focsani.info, e-mail: [email protected], tel: 0237-236000, fax: 0237-216700, persoană de contact: Adrian Imireanu – manager proiect, Brașov Dan Emilian – asistent manager.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020!