Hai să ne jucăm puțin cu imaginația, că oricum e singurul lucru pe care nu ni l-au impozitat încă. Ce-ar fi dacă Nicușor Dan a jucat, de fapt, un șah de mare maestru internațional și a băgat PSD-ul într-un colț din care nu mai iese decât șifonat?Văd pe aici mulți prieteni optimiști, aproape angelici, care cred că Guvernul Mureșan va trece prin Parlament ca gâsca prin apă. Să fim serioși. Circul abia începe, iar spectatorii de la lojă s-ar putea să rămână fără portofele până la finalul piesei.
Sincronizarea este de o ticăloșie absolut genială: băieții noștri își vor măsura mușchii politici exact când agenția Standard & Poor’s aterizează la București să ne pună ștampila pe frunte. S&P nu e vreo comisie de binefacere; este cea mai importantă agenție de rating din cele trei mari, iar evaluarea ei are o pronunțată componentă politică. Oamenii ăia analizează stabilitatea guvernului, convulsiile sociale și dacă Parlamentul nostru e o adunare de oameni de stat sau o grădiniță cu program prelungit.
Și aici explodează bomba cu ceas: Siegfried Mureșan este, structural, omul lui Ilie Bolojan. Adică exact personajul pe care președintele, la braț cu Grindeanu, s-a chinuit un an întreg să-l blocheze, să-l izoleze și să-l trimită la colț. Să-l pui acum pe Mureșan în vitrină e ca și cum i-ai trimite socrei tale cadou exact biletul de vacanță pe care sperai să nu-l primească niciodată.
Dacă nici în ceasul acesta de ultim ceas PSD nu înțelege ce comportament profund distructiv și iresponsabil are pentru țară, vina va fi integral în curtea lor. Decontul? Unul de tip „apocalipsă de buzunar”. Dărâmarea Guvernului Mureșan de către PSD va trimite, cu felicitări și fundiță, datoria României direct în categoria „junk”. Adică gunoi investițional. Credibilitatea noastră externă va fi făcută praf și țăndări, iar investitorii vor fugi de noi ca de ciumă.
Prin această nominalizare cinică, măcar vom avea un țap ispășitor cu acte în regulă. Vom ști exact pe cine să înjurăm când inflația ne va lăsa frigiderele goale, când cursul de schimb o va lua pe urmele rachetelor SpaceX, iar dobânzile ne vor transforma creditele în rate la nivel de Monaco. Totul o va lua razna în câteva săptămâni, iar bruma de agoniseală adunată cu greu în ultimele decenii se va volatiliza mai repede decât promisiunile din campanie, cum bine scrie profesorul Cristian Păun. Suntem o națiune mult prea săracă ca să ne permitem luxul de a uita cine ne-a stins lumina.
Votul de învestitură nu mai e politică, e deja metafizică: o cumpănă istorică între întuneric total și o luminiță palidă de la capătul tunelului.Un scenariu superb, nu? Un șah perfect la PSD, care-i lasă fără replică.
Există însă o mică, insignifiantă problemă de logică: nimic, absolut nimic din ce a făcut președintele în ultimul an nu arată că s-ar lupta cu PSD. Dimpotrivă, au împărțit aceeași bancă, aceleași interese și aceleași zâmbete de complezență. Să crezi că acum s-a trezit brusc salvatorul dreptei înseamnă să crezi că lupul a devenit vegetarian de foame.
Cel mai probabil, asistăm doar la o altă piesă de teatru ieftină, regizată impecabil, în care noi suntem cei care plătesc biletul. Și e al naibii de scump.
Bogdan Grigore