Primăria Municipiului Timișoara a dispus demolarea schelei ilegale amplasată pe clădirea din Piața Victoriei, nr. 3. Aceasta a fost demontată complet, fiind înlăturat și bannerul publicitar amplasat acolo, fără autorizație. 

Asociația de proprietari solicitase Primăriei Municipiului Timișoara aviz pentru montarea schelei, în vederea protejării fațadei. Menționăm că protejarea clădirii se face cu plasă de protecție montată pe clădire, nu cu schelă. Așadar, Biroul Avize și Control Mediu a solicitat Asociației de proprietari demontarea schelei, însă dispoziția primarului nu a fost pusă în aplicare la termen de către reprezentanții asociației. În consecință, Poliția Locală Timișoara a aplicat măsuri contravenționale asociației, pentru ocuparea domeniului public fără achitarea taxei aferente. 

Menționăm că Asociația de proprietari nu are nici autorizație de construire și nici aviz de la Direcția Județeană pentru Cultură pentru refacerea fațadei clădirii. Astfel, nu este justificată emiterea acordului de ocuparea temporară a domeniului public cu schelă.  

                        Vineri, echipele Colterm au demontat bannerul publicitar și o parte din structura metalică. Astăzi, firma care a efectuat montarea schelei a finalizat acțiunea de demontare. Pentru lucrările efectuate de echipa Colterm, costurile vor fi suportate de Asociația de proprietari.

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara a demontat schela și bannerul publicitar instalate ilegal pe una din fațadele din centrul orașului first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source