Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat, joi, contractul de execuție pentru lucrările de construcție și dotare a unei noi clădiri la Liceul Waldorf, valoarea contractului fiind de circa 19 milioane de lei, fără TVA.

„Continuăm investițiile masive în educația copiilor Timișoarei. După construcția noului campus Lenau de pe Oituz, noua clădire de la Waldorf este a doua cea mai mare investiție în educație pe care o avem în derulare în acest moment. Din păcate, în acest moment, infrastructura școlară este încă mult subdimensionată față de necesar, însă doar alocând resurse financiare serioase la acest capitol putem recupera acest decalaj”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. 

Liceul Waldorf a fost înființat în 1991 ca școală de stat cu specific de pedagogie alternativă. În cadrul școlii se întâlnesc toate formele de învățământ preuniversitar, grădiniță, școală primară, școală gimnazială și liceu.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă construirea pe terenul situat pe strada Uranus la numărul 14, a unui corp nou de clădire, care să cuprindă un număr suplimentar de săli de clasă și laboratoare cu scopul derulării optime a procesului de învățământ pentru 446 de elevi din ciclurile de învățământ de la nivelul clasei pregătitoare până la clasa a VIII-a.

Clădirile în care funcționează o grădiniță, școala primară, gimnazială și liceul se regăsesc pe terenul adiacent pe care se va ridica noua construcție și au un număr insuficient de săli de clasă și laboratoare, precum și o dotare nu îndeajuns de cuprinzătoare, ca să acopere cererea existentă și să asigure o bună desfășurare a procesului de învățământ primar, gimnazial și liceal.  Investiția este necesară pentru asigurarea de spații suficiente desfășurării procesului educațional în condiții optime, având în vedere existența unei cereri excedentare posibilităților de școlarizare ale Liceului Waldorf.

Proiectul are în vedere și dotarea corpului de clădire nou construit cu toate materialele și echipamentele didactice necesare. Corpul nou de clădire va gazdui 8 săli de clasă, 12 laboratoare și ateliere, cabinete, o sală multifunctională, 2 săli afterschool, grupuri sanitare, vestiare, depozitări, cameră centrală termică, holuri de circulații și spații de acces. Din punct de vedere volumetric, construcția va urma linii neregulate, iar în plan va urmări forma literei L și va ține cont de spiritul estetic al conceptului Waldorf. Clădirea va avea adaptări pentru nevoile persoanelor cu dizabilităţi.

Proiectul este finanțat din fonduri nerambursabile în cadrul POR 2014-2020, apelul “POR/317/10/1/Creşterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului/1/Creşterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”.

Procentul de 2% care revine drept contribuție proprie a solicitantului pentru derularea proiectului va fi acoperit de Fundația Rudolf Steiner.

Câștigătorul licitației de execuție este NEDEX GRUP. Valoarea totală a contractului este de 19 milioane de lei, fără TVA. Durata de realizare a investiţiei este de 15 luni.

Serviciul Comunicare

The post Poate începe construcția noii clădiri a Liceului Waldorf first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source