Palatul Comunal, primul sediu administrativ construit în Municipiul Focșani

Ziua internaţională a monumentelor şi a siturilor o dedicăm prezentării clădirii Primăriei Municipiului Focșani. Istoria primului sediu administrativ construit în Municipiul Focșani a început la sfârșitul secolului XIX când autoritățile locale se împrumutau pentru a ridica un Ospel comunal dar și patru școli primare. După o sută de ani, afectată de cutremurele din secolul trecut, clădirea a fost demolată și reconstruită, la finele anilor 80, pe vechiul amplasament, cu respectarea formei inițiale. O istorie de care suntem mândri și pe care încercăm să o protejăm prin proiectele de investiții pe care le derulează Primăria Municipiului Focșani.

Clădirea Primăriei Focșani este primul sediu administrativ construit în Municipiul Focșani după unificarea administrativă din 1862 a Focșanilor Munteni cu Focșanii Moldovei. Datele din Arhivele Naționale arată că, denumită inițial Ospel comunal (din italianul ostello – casă sau reședință a unei autorități), clădirea a fost construită de Societatea Română de Construcţiuni şi Lucrări Publice în 1885-1886. Banii pentru investiție au fost asigurați dintr-un împrumut obținut de la Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC) iar procedurile pentru desemnarea unui constructor au fost demarate în 1884, în mandatul primarului Neculai Pruncu. Au fost publicate anunțuri despre licitația organizată de Primăria Focșani în presa locală și centrală, inclusiv în limba franceză. Anunțuri despre licitație au fost trimise și la primăriile din România.

Selectarea constructorului a durat mai mult timp decât se așteptau autoritățile focșănene. Inițial nu au fost constructori înscriși la licitație iar ulterior a fost o contestație care a ajuns până la Ministerul de Interne.

În final, la 3/15 octombrie 1884 a fost semnat contractul între Primărie și Societatea Română de Construcţiuni şi Lucrări Publice. Documentul menționează că urmau să fie construite un ospel comunal și patru localuri de școli primare. Valoarea investiției, după finalizarea licitației, era de 339150 lei pentru cele cinci clădiri.

Construcția efectivă a palatului va începe în 1885 urmând să fie finalizată în 1886, când a avut loc recepția clădirii de către noul primar Tache Săndulescu și doi consilieri comunali. Tot în 1886 au fost construite „athenansele” – anexele noului Palat comunal destinate, inițial, perceptorului județului Putna și servitorilor. Tot în 1886 Consiliul Comunal a fost de acord cu construirea unui pavilion lângă noul Palat Comunal.

Palatul Comunal Focșani a fost sediul administrativ al Municipiului, aici fiind localizate serviciile importante pentru orașul nostru. Un Proces verbal din 1939 arată modul în care era organizat Palatul Comunal în perioada respectivă. La parter erau casieria, arhiva, o cameră pentru Asociația Funcționarilor județeni și comunali. Tot la parter erau camerele unde funcționau Întreprinderile Comunale Focșani, Serviciul de Constatare și Control și Percepția comunală circ. I-a. La etaj se aflau o sală de recepție, cabinetele primarului și secretarului precum și mai multe servicii, precum Starea civilă, Serviciul Juridic și Statistic, Registratura și Arhiva, Contabilitatea. O cameră era dedicată pentru telefonul instituției. În anexele primăriei se aflau Serviciul Tehnic, Serviciul veterinar precum și camerierii. În total, Palatul Comunal avea 25 de camere, trei coridoare, două closete, o casă a scării. Suprafața clădită era de 684 metri pătrați și o valoare de inventar de 4788000 lei.

Din păcate, Palatul Comunal a fost afectat de cutremurele din secolul trecut. În 1940, cutremurul din 10 noiembrie a distrus complet etajul clădirii. „Localul Primăriei Focșani este atât de deteriorat încât trebuie reclădit”, se arată în raportul trimis ministrului Afacerilor Interne de către autoritățile focșănene care menționa că în urma cutremurului au rămas în picioare maxim 25% din clădirile orașului.

A urmat cutremurul din 1977 care a avariat, din nou, clădirea Primăriei. Autoritățile comuniste menționau că această clădire trebuie consolidată printr-un proiect întocmit cu asistența catedrei de rezistență din partea Institutului de Construcții București. A urmat cutremurul din 1986 când a fost distrus tot ceea ce fusese refăcut. Atunci a fost luată decizia demolării clădirii și reconstruirea acesteia în forma existentă în zilele noastre. Decizia inițială a autorităților comuniste era ca această clădire să fie folosită ca sediu a Uniunii Tineretului Comunist din Vrancea. Doar că, în 1990, cutremurele din luna mai au avariat clădirea fostei Prefecturi, unde funcționau serviciile Primăriei Focșani. În aceste condiții, activitatea Primăriei a revenit în clădirea reconstruită din Piața Unirii.

În 2023 începe un nou capitol în istoria clădirii. Primăria Municipiului Focșani va derula un proiect de reabilitare a clădirii administrației locale.Proiectul „Creșterea performanței energetice a clădirii Primăriei Municipiului Focşani” este finanțat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă și prevede lucrări complexe de renovare energetică, la interior și la exterior, precum și înlocuirea acoperișului, repararea trotuarului de protecție, modernizarea sistemului de iluminat. Investiția are o valoare de peste zece milioane lei, inclusiv TVA.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source