Ediția de Focșani a unui cotidian central a publicat vineri, 12 februarie 2021, articolul cu titlul „Comunitatea de romi din Focşani cere primarului să respecte legea şi să angajeze un expert din rândul etniei”. Conform materialului de presă, „de mai mult timp, liderii comunităţii de romi din Focşani încearcă să-l determine pe Primarul Cristi Misăilă să deblocheze postul expertului local pe problemele romilor, post devenit vacant prin pensionarea fostului expert local, dar insistenţele Partidei Romilor s-au lovit până acum de refuzul Primarului, în condiţiile în care legea îl obligă să funcţioneze cu un astfel de angajat la nivelul primăriei, un om care are ca principală sarcină medierea, consilierea şi îndrumarea populaţiei aparţinând acestei etnii.”
Precizăm faptul că acuzațiile formulate de Partida Romilor sunt nefondate, întrucât situația reală se prezintă astfel:
– Postul de expert local din cadrul Primăriei Municipiului Focșani s-a vacantat în data de 17.09.2019, în urma pensionării titularului;
– Postul mai sus amintit este de consilier clasa I, grad profesional superior, nivel studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență, vechime în specialitatea studiilor absolvite – minim 7 ani;
– Legea 55/2020 a suspendat organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante la nivel NAȚIONAL;
– Legea 203/2020, publicată în Monitorul Oficial în data de 16.09.2020 a deblocat organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante;
– Practic, vreme de mai bine de cinci luni de zile, postul a fost suspendat ca urmare a prevederilor legale în vigoare;
– Primăria Municipiului Focșani a demarat procedura de organizare a concursului pentru postul respectiv (procedură care durează conform legii cel puțin 45-50 zile), astfel că perioada de inscriere la concurs a fost 16.12.2020 – 4.01.2021, iar concursul a avut loc în data de 20.01.2021;
– Anunțul concursului a fost publicat pe site-ul oficial al Primăriei, la sediul institutiei, la avizierul din hol, la care au acces TOȚI cetățenii, precum și pe site-ul oficial al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici – secțiunea concursuri;
– Mai mult decât atât, în urma unei adrese primite din partea Partidei Romilor, care recomanda o persoană pentru acest post, Primăria Municipiului Focșani a raspuns ÎN SCRIS (există confirmarea de primire) informând că „pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante se organizează concurs cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, iar acestea se afișează la sediul instituției, precum și pe site-ul oficial”;
– Menționăm că legea specifică faptul că „expertii locali aparţin minorităţii rome”;
– Cu toate acestea, la concurs NU S-A ÎNSCRIS NIMENI!
– Conform prevederilor legale, acest post va mai putea fi scos la concurs abia după aprobarea bugetului local, care depinde de aprobarea bugetului național.
Având în vedere cele prezentate, lăsăm cetățenii din Municipiul Focșani să tragă concluziile vizavi de această situație și cine a respectat sau nu legea.
Biroul de Presă