Turneul Duelul Viorilor revine în 2021 cu ediția a zecea!

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită sâmbătă, 2 octombrie 2021, ora 19:00, la sala Pro Arte a Colegiului Național „Decebal” din Deva, la un concert extraordinar, „Duelul Viorilor – Stradivarius versus Guarneri”, ediția a X-a.

Pe scenă vor urca Liviu Prunaru – concertmaestrul orchestrei Concertgebouw Amsterdam, care cântă pe vioara Stradivarius Pachoud și Gabriel Croitoru – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Filarmonicilor din Cluj-Napoca și Ploiești, care cântă pe vioara Guarneri del Gesu Catedrala (pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află), acompaniați de pianistul Horia Mihail.

Longevitatea întâlnirilor duelistice purtând semnătura Liviu Prunaru – vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru – vioara Guarneri del Gesu, Horia Mihail – pian, începute în 2011, depăşeşte aşteptările multora. Atunci, cei doi muzicieni au acceptat provocarea de a juca povestea unui conflict imaginar pentru supremație a familiilor celor doi mari lutieri italieni: Stradivarius și Guarneri reîntâlnindu-se an de an, cu excepția anului 2020.
Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru reprezintă o generație de forță a artei violonistice românești aflată acum în deplină maturitate, fiind doi muzicieni care au demonstrat în acești ani că știu să depășească orgoliile unicității personalității artistice, ducând acest proiect din cele mai mici orașe ale țării în care ne aflăm, până la Carnegie Hall din New York și demonstrând astfel că muzica și arta pot face ca în mod potențial aceste limite să nu mai existe. Viaţa lor concertistică merge mai departe, la fel cea pedagogică, de-a lungul unei stagiuni, zilele în care cele două viori rămân să se odihnească în cutiile lor sunt practice inexistente.
Pentru concertele anului 2021, au ales un program extrem de atractiv pentru public, Liviu Prunaru etalând sunetul viorii Stradivarius „Pachoud”, iar Gabriel Croitoru punându-l în valoare pe cel al viorii Guarneri del Gesu „Catedrala”, partea rezervată duelului arbitrat, ca de obicei, de pianistul Horia Mihail cuprinzând unele dintre cele mai populare lucrări abordate în ediţiile anterioare.
Intrarea la spectacol se va face pe bază de invitație în limita locurilor disponibile.

Invitațiile se pot ridica de luni până vineri, între orele 09:00 – 16:00, de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Concertul se va desfășura cu respectarea măsurilor instituite la nivel național, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

Source