Revizie tehnică lunară la Telecabina de la Cetatea Deva – 14 iunie 2021

Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva va fi oprită luni, 14 iunie 2021, pentru efectuarea reviziei tehnice lunare obligatorii, potrivit reprezentanților Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva care administrează monumentul istoric.

Turiștii care doresc să viziteze Cetatea Deva în această zi o pot face la pas, pe la Poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee care sunt semnalizate cu indicatoare:

Traseul nr. 1- din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 45 de minute

Traseul nr. 2 – de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 40 de minute

Traseul nr. 3 – din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 30 de minute

Începând de marți, 15 iunie 2021, telecabina va funcționa după programul normal:

Luni-Duminică: între orele 9:00 și 21:00

La călătoria cu Telecabina precum și în spațiul public deschis, pasagerii sunt rugați să respecte toate regulile și măsurile instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

Compartiment Comunicare, Promovare Imagine

Source