Pentru al treilea an consecutiv, Ștafeta Veteranilor Invictus România s-a oprit la Comarnic pentru a aduce un omagiu veteranilor

 

Într-o capricioasă zi de 17 Octombrie, voluntarii Invictus România au acordat din nou Comarnicului privilegiul de a fi un punct de reper pe traseul parcurs în cadrul Ștafetei Veteranilor 2020.

Și anul acesta, voluntarii grupului „Invictus România” participă la ediția a VII-a a Ştafetei Veteranilor, eveniment organizat în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, pe 25 octombrie.

La ștafetă participă alergători din viaţa civilă, militari în activitate, în retragere sau în rezervă, precum şi militari răniţi în teatrele de operaţii.

Acţiunea presupune purtarea unei ştafete, reprezentate de una dintre culorile drapelului tricolor, prin alergare pe trei trasee însumând peste 1.000 de kilometri, toate având ca destinaţie finală oraşul Carei, eliberat de sub ocupaţie străină la 25 octombrie 1944.

Pe traseul galben, cel mai lung, ștafeta a plecat în 13 octombrie din Tulcea, a ajuns în noaptea de joi spre vineri în București, iar sâmbătă, 17 octombrie, voluntarii au poposit la Comarnic.

Au fost însoțiți pe raza orașului de elevi de gimnaziu de la Liceul „Simion Stolnicu”, care, impresionați de gestul voluntarilor Invictus, au participat și ei la maraton, în alergare sau cu bicicleta, până la Monumentul Eroilor din centrul orașului.

Aici au fost întâmpinați de reprezentanți ai autorităților locale, care le-au oferit voluntarilor diplome de onoare menite să le răsplătească, într-o mică măsură, efortul supraomenesc pe care îl depun anual, în semn de respect pentru veteranii României.

Doi mici voluntari din localitatea noastră au fluturat cu mândrie tricolorul românesc, dându-ne motive să răsuflăm ușurați: patriotismul nu s-a stins, ci trăiește viu în inimi de copii bine educați.

După momentul de reculegere și repaus binemeritat de la monumentul eroilor, purtătorii ștafetei Invictus și-au reluat deplasarea către Brașov.  

Ghidați de motto-ul “Alergăm mii de kilometri pentru Eroii de ieri și de azi ai neamului nostru!”, voluntarii au sfidat frigul, ploaia torențială, oboseala, durerea, traficul din jur și au mers până la capăt, finalizând cu succes misiunea încredințată. Așa se face că, în final, ziua de 17 Octombrie 2020 a fost incununata de ONOARE, RESPECT, DEVOTAMENT, DRAGOSTE și multă AMBIȚIE.

Voluntarii Invictus, civili și militari, din Ploiești, au reușit să-și îndeplinească obiectivele, iar la Brașov au predat ștafeta galbenă comandantului Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”, spre a fi înmânată voluntarilor Invictus din Brașov, care au preluat misiunea!

Cele trei trasee se vor reuni pe 25 Octombrie 2020, la „Monumentul Ostaşului Român” din Carei, de Ziua Armatei României, întregind drapelul tricolor.

 

 

Alina Bunghez

Source