19.07.2023

Investițiile în infrastructură și servicii publice pentru timișoreni sunt în pericol de a se bloca din cauza restanțelor guvernului. În momentul de față, Primăria Municipiului Timișoara are de recuperat peste 150 de milioane de lei de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Acești bani reprezintă plăți restante în cadrul proiectelor cu fonduri europene pe care Primăria Timișoara le derulează.

”Din suma totală restantă, 53 de milioane de lei am avansat către firme din bugetul local, pentru a evita blocaje. Practic, Primăria a ajuns să împrumute guvernul. Avem restanțe vechi de la începutul anului. Pentru iluminatul din Botanic așteptăm de 5 luni să primim fondurile din contract. Trebuie să recuperăm banii urgent, pentru că lipsesc în altă parte și am ajuns și noi la fundul sacului. Suma tot crește pe măsură ce lucrările avansează. Blocajul iresponsabil al guvernului nu doar aruncă în haos bugetele locale, ci pune în dificultate și firmele private care realizează lucrările, care au la rândul lor furnizori de plătit. Dacă ministerul nu găsește o soluție rapidă, vom fi nevoiți să îl dăm în judecată, fiind, la rândul nostru, presați de penalități și amenințați cu rezilierea unor contracte”, a spus primarul Dominic Fritz.

La nivel național, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are restanțe de 800 de milioane de euro. Asociația Municipiilor din România (AMR) a făcut ieri un apel urgent pentru achitarea datoriilor pentru proiectele finanțate din fonduri europene. Primăria Timișoara este membru AMR.

Proiectele care înregistrează întârzieri la rambursarea facturilor și se confruntă cu riscul de blocaj includ reabilitarea termică a blocurilor, reabilitarea liniilor de tramvai, înnoirea flotei de transport public, construcția de clădiri noi pentru creșe, școli și spitale.

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara așteaptă plata a 150 de milioane de lei de la guvern pentru investiții cu fonduri europene first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source