Primăria Municipiului Timișoara a plătit, în 6 iunie 2023, ultima tranșă din obligațiile de 5,6 milioane de lei calculate de Administrația Fondului de Mediu (AFM), aferente perioadei 2016-2020.

Un control realizat în 2021 a constatat diferențe masive între cantitățile de deșeuri declarate de fosta administrație ca fiind depozitate/reciclate în perioada 2016-2020 și cantitățile reale depozitate/reciclate.

”Am terminat de plătit ce nu s-a reciclat acum șapte ani. Pentru că cei de atunci au declarat pe hârtie că au reciclat mai mult decât au făcut-o în realitate, ne-a costat pe noi acum peste 5 milioane și jumătate de lei, inclusiv penalități. Nu sunt singurele. Încă plătim lună de lună tranșele pentru gazul consumat acum 7-8 ani. Am pus capăt acestui mod păgubos de a conduce orașul și am reușit să recredibilizăm administrația ca un partener onest, care își asumă obligațiile”, a spus primarul Dominic Fritz.

Mai exact, în perioada amintită, fosta administrație a declarat 131.000 de tone de deșeuri valorificate prin reciclare, însă inspectorii AFM au constatat că de fapt doar 30.000 de tone au fost reciclate. Totodată, între 2016-2020, fosta administrație a declarat că au fost depozitate aproape 527.000 de tone de deșeuri, însă în realitate această cantitate era de 612.000 de tone.

Pentru aceste raportări false, Administrația Fondului de Mediu a calculat obligații de plată și penalități de 4,3 milioane de lei, valoarea cantităților de deșeuri municipale nedeclarate, plus 1,3 milioane de lei penalități. Acestea au fost eșalonate în 12 rate lunare pe perioada iulie 2022 – iunie 2023, fiecare rată având valoarea totală de 469.924 lei. 

Primăria Timișoara a semnat contracte de finanțare prin fonduri europene prin PNRR pentru a îmbunătăți colectarea selectivă a deșeurilor din oraș. Valoarea acestor contracte se ridică la 52 de milioane de lei. Prin aceste fonduri, administrația se pregătește pregătește instalarea a 100 de insule digitale de colectare separată, precum și construcția a 4 centre de colectare cu aport voluntar. Respectivele centre sunt platforme unde timișorenii își vor putea debarasa eficient și legal deșeuri speciale precum cele electronice, voluminoase, vegetale sau din construcții. Acestea vor suplimenta sistemul de colectare existent și au ca scop creșterea gradului de colectare selectivă și valorificare a deșeurilor din Timișoara.

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara a terminat de plătit obligațiile de mediu pentru perioada 2016-2020 first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source