Primăria Municipiului Timișoara a câștigat în primă instanță procesul deschis de Sindicatul Liber al Salariaților Primăriei Municipiului Timișoara pentru anularea organigramei adoptate în 2022, prin Hotărârile de Consiliu Local nr. 89 și 90. 

În ultimii doi ani, Sindicatul Liber al Salariaților, care reprezintă 10% din angajații Primăriei, a încercat de mai multe ori blocarea reformei administrative și a reorganizării instituției inițiate de actuala administrație. Astfel, a atacat în instanță atât noua organigramă a administrației, cât și concursurile lansate pe baza acesteia. Sindicatul a încercat deja anul trecut suspendarea organigramei, dar după mai multe luni de procese a pierdut definitiv, doar ca să piardă și fondul procesului pentru anulare, la un an după votul consilierilor locali. 

Primăria Municipiului Timișoara funcționează conform organigramei în vigoare. Una din cele două hotărâri contestate a fost înființarea Administrației pentru Sănătate și Educație. Aceasta este o instituție nouă care are rolul de a furniza servicii de calitate în domeniul școlar și medical, printr-o mai bună rezolvare a problemelor din școlile, grădinițele și spitalele din Timișoara. Prin înființarea Administrației pentru Sănătate și Educație, Primăria Timișoara urmărește prioritizarea educației și a sistemului medical, ca piloni centrali ai dezvoltării orașului.

Serviciul Comunicare

The post O nouă victorie în instanță pentru Primăria Timișoara: organigrama actuală este legală și rămâne în vigoare first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source