Primăria Municipiului Timișoara a finalizat lucrările de reabilitare a acoperișului corpului de clădire de pe str. C. Sălceanu, care aparține de Liceul Teoretic „J. L. Calderon”. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 120.000 de euro.
„Am făcut lucrări la acoperișul clădirii în care a funcționat fosta Școală Gimnazială nr. 28 și unde acum învață elevii de la Calderon. Avem în plan continuarea lucrărilor și intenția noastră este să eficientizăm energetic acest corp de clădire, pentru ca elevii care învață aici să se bucure de confort sporit. Anul acesta avem în lucru, concomitent, cele mai multe investiții în educație din istoria orașului. Printre cele mai importante se numără: școală nouă la Waldorf, reabilitare Ungureanu, extindere generală 30, campus Lenau, extinderea școlii 13 sau sală nouă de sport la școala 25”, transmite primarul Dominic Fritz.
Acoperișul imobilului situat pe str. C. Sălceanu, nr. 11, a fost reabilitat complet, atât șarpanta, cât și învelitoarea sa. De asemenea, acesta a fost hidroizolat și eficientizat energetic. Primăria Timișoara urmează să realizeze etapele administrative aferente unei investiții publice și va începe procedurile de recepție.
Reabilitarea a fost realizată de Asocierea Nedex Grup, lider, și Golotim Global SRL, asociat. Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 605.778,1 lei (TVA inclus). Investiția este finanțată în integralitate prin bugetul local Timișoara.
Serviciul Comunicare
The post Primăria Timișoara a finalizat lucrările de reabilitare de la fosta școală 28 first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.