POATE CĂ AM GREȘIT #ORAȘUL…. Uneori, ajungi într-un punct în care nu te mai întrebi cât mai poți munci, ci cât mai poți duce.
Am pornit la drum cu un vis, cu pasiune pentru bucătăria japoneză și cu dorința de a construi ceva al meu. Am investit bani, timp, nopți nedormite și ani din viață. Am construit, am muncit, am căzut și m-am ridicat. Iar atunci când o ușă s-a închis, am căutat alta. Astăzi, tot ce îmi doresc este să pot #munci cinstit, să-mi desfășor activitatea în condiții legale și să-mi pot duce rulota la evenimente, acolo unde oamenii își doresc să guste ceea ce fac.
Dar, uneori, simt că petrec mai mult timp luptându-mă cu actele și autorizațiile decât făcând ceea ce iubesc.
Mă uit în jur și văd că există și alți oameni care desfășoară activități asemănătoare. Și mă întreb: dacă #regulile sunt aceleași, de ce lucrurile par atât de diferite de la un loc la altul?
Nu cer privilegii. Nu cer să fiu scutit de reguli. Cer doar claritate, consecvență și șansa de a munci fără să simt că fiecare pas înainte mă poate aduce din nou la început.
Poate că am greșit orașul. Poate că am obosit după prea multe lupte. Sau poate că, uneori, oamenii care încearcă să construiască ceva au nevoie să simtă că sistemul le este partener, nu încă un obstacol.
Nu știu ce va urma pentru mine și pentru Rai Sushi. Știu doar că în spatele acestei rulote nu sunt doar niște echipamente și niște produse de vânzare. Sunt ani de muncă, bani investiți, sacrificii și un vis pe care încă încerc să-l țin în viață.
Nu scriu aceste rânduri ca să mă plâng. Le scriu pentru că, dincolo de orice afacere, există un om. Iar omul acela, uneori, obosește.
Poate că povestea aceasta merită auzită.
Rai Sushy
