20.07.2018

Primăria Municipiului Timișoara reabilitează trei bulevarde majore din oraș (Bogdăneștilor, Cetății și Vidrighin). Calea Stan Vidrighin este realizată în proporție de două treimi deja. Bulevardul leagă Zona Industrială Buziașului de restul orașului și este un culoar de transport important pentru miile de timișoreni care lucrează aici.

”Pe Vidrighin șantierul avansează bine. Lucrarea e în avans față de grafic. E o lucrare mare, care a inclusiv și înlocuirea și modernizarea rețelei de apă canal. Am terminat o parte din accesele spre curți și jumătate din trotuarele și pistele de bicicletă. Trotuarele sunt realizate cu dale, iar pistele de bicicletă vor fi pe ambele sensuri de mers. Îmbunătățim condițiile și siguranța pentru toți cei care se deplasează în zonă, fie că folosesc tramvaiul, bicicleta sau mersul pe jos. Următoarea provocare pe șantier e la sensul de la AEM, unde mai avem niște lucrări grele la linia de tramvai și vor urma alte lucrări dificile la intersecția cu 1 Decembrie”, transmite primarul Dominic Fritz.

În acest moment, constructorul contractat pentru reabilitarea Căii Stan Vidrighin are fronturi active pe tot bulevardul.

Echipele STPT lucrează, de asemenea, la linia de tramvai care leagă bulevardul de sensul giratoriu Piața Gheorghe Domășneanu și vor turna beton pentru secțiunea de carosabil dintre linii. Traficul este restricționat pe această bucată din sensul giratoriu până pe 2 august, când estimăm finalizarea lucrărilor.

Obiectivul de investiții „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 2, Calea Stan Vidrighin” este finanțat prin bugetul local al Municipiului Timișoara. Valoarea proiectului este de 83 de milioane de lei (TVA inclus), iar termenul de finalizare este 30.09.2024. Contractul de execuția a fost încheiat cu PORR CONSTRUCT.

Serviciul Comunicare

The post Primăria Timișoara a finalizat două treimi din reabilitarea de pe Stan Vidrighin. Lucrările sunt în avans first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source