Primăria Municipiului Focșani a fost acceptată în Programul Rabla Local

Primăria Municipiului Focșani a fost acceptată în „Programul privind casarea autovehiculelor uzate” – Rabla Local. Administrația Fondului pentru Mediu a publicat lista dosarelor depuse de localități care au fost acceptate în acest program în urma ședinței comitetului de Avizare din 12.06.2023. Primăria Municipiului Focșani a depus o solicitare pentru 2.400.000 lei, respectiv pentru casarea a 1.000 autoturisme uzate, care au o vechime egală sau mai mare de 15 ani. Acesta este numărul maxim de autoturisme permis prin ghidul de finanțare, foarte mic dacă ne raportăm la cele 10363 autoturisme și 589 autoutilitare ușoare care îndeplinesc criteriile și care sunt înregistrate în evidențele Primăriei Municipiului Focșani.
Stimulentul pentru casare acordat prin Programul Rabla Local are o valoare de 3.000 lei, din care 2.400 lei este contribuția Administrației Fondului pentru Mediu și 600 lei contribuția Primăriei Municipiului Focșani.
După înscrierea municipalității noastre în Programul Rabla Local urmează încheierea contractului de delegare între Primăria Municipiului Focșani și Administrația Fondului pentru Mediu. Ulterior va fi publicat pe site-ul www.afm.ro anunțul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanții persoane fizice și sumele alocate pentru Municipiul Focșani.
Vă vom ține la curent cu data la care va fi lansată înscrierea pe site-ul AFM și celelalte condiții care trebuie respectate de persoanele doritoare să se înscrie în „Programul privind casarea autovehiculelor uzate” – Rabla Local. Ghidul de finanțare pentru acest program poate fi consultat pe pagina de internet a AFM, la adresa : https://bit.ly/3nfjK7D
Prin casarea celor 1.000 autoturisme uzate vrem să îmbunătățim calitatea mediului în Municipiul Focșani și să reducem presiunea asupra infrastructurii rutiere din orașul nostru. Totodată vom stimula utilizarea transportului public local în detrimentul autoturismului personal.
Ne dorim ca Programul Rabla Local să fie derulat cât mai repede, însă, așa cum am menționat anterior, calendarul și etapele acestuia sunt stabilite de Administrația Fondului pentru Mediu. Instituția de mediu va stabili data la care cetățenii se pot înscrie pentru obținerea stimulentului pentru casare și va transmite lista solicitanților către Primăria Municipiului Focșani.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source