Primăria Focșani va construi locuințe pentru tineri prin PNRR

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice Și Administrației a anunțat faptul că va finanța, prin PNRR, proiectul „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri în Municipiul Focșani”, în valoare de 11.400.973 lei (aproximativ 2,3 milioane Euro fără TVA).

Cu fondurile Uniunii Europene din PNRR vom construi 18 unități locative, respectiv un total de 1.500 mp construiți, în baza unui proiect tip pus la dispoziție de Ministerul Dezvoltării.

Aceste locuințe vor fi realizate pe Calea Munteniei nr. 57 pe un teren intravilan de 27.844 mp, aflat în proprietatea publică a Municipiului Focșani, unde vor fi realizate și 45 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Proiectul va viza inclusiv sistemul de management al clădirii ce reprezintă o soluţie automatizată complexă, care integrează şi gestionează toate subsistemele şi echipamentele aferente unei clădiri, respectiv:

iluminatul interior și exterior;

încălzirea;

ventilarea și aerul condiționat;

sistemele de securitate ale clădirii – control acces, protecție la incendiu, supraveghere și sonorizare;

centrală termică şi auxiliare;

sistem de alimentare cu energie electrică – tablouri electrice, grupuri electrogene, UPS-uri;

lifturi şi alte echipamente conexe ale clădirii.

Primarul Municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă dorește să mulțumească pe această cale Ministrului Cseke Attila pentru modul în care se implică personal în coordonarea și implementarea PNRR în zona sa de competență!

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source