Municipiul Timișoara a finalizat documentația necesară pentru înscrierea în programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în cofinanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu, așa-numitul program ”Rabla local”.

Cererea de înscriere va fi depusă după aprobarea de către Consiliului Local a Proiectului de Hotărâre în acest sens, aflat pe ordinea de zi a ședinței de plen de astăzi.

Sumele necesare pentru contribuția proprie a Primăriei Timișoara sunt asigurate pentru un număr de 4.700 de autovehicule, în limita valorii de 2.820.000 lei, cuprinsă în bugetul local.

Contribuția proprie a Municipiului Timișoara este de 600 de lei pentru un autoturism.

După încheierea perioadei de înscriere, termenul limită fiind data de 28 aprilie, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va publica lista cu unitățile administrativ-teritoriale acceptate în program și care au încheiat contracte de delegare.

Ulterior acestei etape, timișorenii se vor putea înscrie în aplicația pusă la dispoziție de către Administrația Fondului pentru Mediu, aceasta urmând să furnizeze primăriei lista cu solicitanții înscriși, în limita sumei bugetate și prevăzută în contractul de delegare.

Condițiile de eligibilitate pentru a intra în acest program vizează atât persoanele fizice care accesează programul, cât și autovehiculele acestora și sunt prevăzute în Ghidul de finanțare.

Solicitantul trebuie să fie o persoană fizică cu domiciliul în Timișoara și să dețină un autovehicul uzat în proprietate, înmatriculat pe numele său ori în coproprietate de cel puțin 5 ani și să nu aibă datorii restante către bugetul de stat și bugetul local. Nu sunt eligibile să acceseze această facilitate solicitanții care au beneficiat anterior de o finanțare prin alt Program de Rabla pentru același autovehicul.

Autovehiculele trebuie să fie înregistrat în evidențele fiscale ale municipiului Timișoara și să aibă o vechime de cel puțin 15 ani de la anul fabricației. De asemenea, autoturismele în baza cărora se solicită stimulentul trebuie să aibă norma de poluare  cel mult Euro 3.

Detaliile programului pot fi accesate pe site-ul AFM:  https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php

Serviciul Comunicare

The post Primăria asigură cofinanțarea pentru 4.700 de autovehicule din Timișoara, în cadrul programului ”Rabla local” first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source