Preşedintele Bundesratului, în vizită oficială la Primăria Timișoara
24 mai 2022
Bodo Ramelow, preşedintele Bundesratului, se află, astăzi și mâine, la Timişoara, însoțit de o delegație numeroasă de oameni de afaceri și de știință din landul Turingia.
În cadrul vizitei, a avut o întrevedere cu primarul Dominic Fritz, la sediul Primăriei Timișoara, unde edilul a prezentat orașul și a vorbit despre înfrățirea cu orașul Gera, care se află chiar în landul Turingia.
În Timișoara, oraș multicultural, sunt respectate drepturile tuturor timișorenilor, ale comunității germane, existând posibilitatea studierii în limba germană, la toate nivelurile educaționale. Primarul orașului a explicat că 2023 nu ar vrea să fie doar un an cu spectacole, ar dori ca titlul de Capitală Europeană a Culturii să lase în urmă ceva durabil, să rămână o influență pozitivă pe termen lung.
„I-am spus domnului Ramelow că Timișoara a fost mereu un oraș de avangardă, o mică Europă prin prisma multiculturalității, a dezvoltării și a relațiilor pe care le-a construit în timp. Dacă în urmă cu 20 de ani, aici veneau investitori mai mici, acum orașul găzduiește firme germane puternice, care activează în domeniul auto, a e-mobilității, care angajează mii de ingineri. De asemenea, dorim să folosim titlul de Capitală Europeană a Culturii nu doar ca un joc de artificii, care se stinge rapid și nu lasă nimic în spate, ci pentru a construi relații durabile cu alte orașe europene. Sunt convins că astfel de întâlniri deschid Timișoara spre Europa, spre ceea ce dorim să fim mulți ani de acum înainte”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Președintele Bundesrat a relatat că orașul Weimar din landul Turingia a fost Capitală Europeană a Culturii, au avut 1,5 milioane de vizitatori și a produs un larg ecou. Cât privește valorile, dar și provocările comune, Bodo Ramelow a spus că regăsim acum aceleași probleme care afectează întreg spațiul european- război, migratie, probleme energetice.
Dealtfel, în cadrul întrevederii au fost abordate și subiecte care reprezintă provocări actuale în spațiul european, cum ar fi independența energetică și trecerea la surse regenerabile, războiul din Ucraina, refugiații, problemele economice.
În Timișoara, capitalul german este foarte bine reprezentat, există investiții majore ale unor firme de renume, în cadrul cărora lucrează zeci de mii de timișoreni și există susținere municipală pentru dezvoltarea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă.
Oficialul german se va întâlni și cu reprezentanți ai prefecturii și ai consiliului județean, cu oameni de afaceri germani din regiune, precum și cu reprezentanți ai Forumului Democrat al Germanilor din Banat. Reprezentanții companiilor germane se vor întâlni cu potențiali parteneri de afaceri, parteneri strategici sau experți din sectoarele arhitectură și inginerie, prelucrarea lemnului, inginerie electrică și tehnologie de filtrare. Bodo Ramelow a avut la București întâlniri cu premierul Nicolae Ciucă și cu președinții celor două camere ale Parlamentului. România şi Germania sărbătoresc, în acest an, 30 de ani de la semnarea Tratatului de cooperare prietenească şi parteneriat în Europa.
Membrii delegației germane:
-dl. Bodo Ramelow, presedintele Bundesratului,
-dl. ministru consilier Christian Plate
-doamna dr. Ute Rettler, secretar de stat in Bundesrat,
-dl. Malte Krückels, secretar de stat pentru mass-media, reprezentantul statului liber Turingia la nivel federal,
-doamna Tina Beer, secretar de stat pentru afaceri cultural al guvernul de land Turingia
-dl. Falk Neubert, purtatorul de cuvânt al guvernului din Turingia
-doamna Katrin Freisberg, director adjunct al biroului președintelui Bundesratului
-dl. Andreas Krey, director general Societatea de dezvoltare a landului Turingia,
-doamna Saager-Wenzel , director departament Relații Internaționale, Cancelaria Turingia
Serviciul Comunicare
The post Preşedintele Bundesratului, în vizită oficială la Primăria Timișoara first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.