Polițiștii locali au înapoiat unui timișorean un portofel cu bani și acte găsit în zona Catedralei Mitropolitane
În aceste zile s-a prezentat la sediul Poliției Locale Timișoara, ca urmare a invitației, un timșorean de 46 de ani, care locuiește în zona Dâmbovița. Acesta a venit să-și ridice portofelul găsit de polițiștii locali în 26 mai, în zona Catedralei Mitropolitane din Timișoara. Norocul cetățeanului a fost ca patrula din zonă să fie pe fază și să preia bunul care conținea cartea de identitate, permisul de conducere, doua carduri bancare, cardul de sănătate și suma de 856 de lei. Timișoreanul a fost foarte fericit, cu atât mai mult cu cât acesta avea nevoie nu numai de bani, cât mai ales de documentele din portofel. Astfel de gesturi merită menționate pentru a da astfel un exemplu tuturor celor care găsesc bunuri pe care este nu numai legal, ci și moral să le înapoieze proprietarilor.
BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ
The post Polițiștii locali au înapoiat unui timișorean un portofel cu bani și acte găsit în zona Catedralei Mitropolitane first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.