Se poate întâmpla numai în România: Institutul de Istorie a Religiilor e sub asalt pentru a fi deturnat și desființat în chiar zilele în care organizează Congresul mondial al disciplinei pentru care există. Toți cei șapte membri ai Institutului care au lucrat pentru pregătirea Congresului au fost sau sunt disprețuiți și hărțuiți, sub nici o formă sprijiniți cum s-ar cuveni într-un ambient academic firesc. În împrejurări instituționale toxice, trei dintre ei au decis să se retragă (doi dintre ei dându-și demisia din Institut).
În ce mă privește, am fost exclus încă din august chiar și din Consiliul științific. Și asta chiar dacă am rămas singurul membru fondator și CȘ I din Institut. Am constatat că am fost destituit chiar și din responsabilitatea Departamentului de Religii ale Asiei de Sud și Studii buddhiste. Ca să fiu înlăturat eu, a fost numit – fără să fie minim consultat în prealabil și fără ca acesta să accepte – un coleg care nu este indianist. Mi s-a cerut în august să ies imediat din concediu (restant din 2025) ca să fac raportări care nu aveau nici o urgență, în încercarea de a aliena și distruge tocmai pregătirea Congresului.
Am ajuns să duc o viață de istoric al religiilor dublă. Planeta stă să se curbeze spre București pentru Congres 360, dar în propriul meu Institut sunt atacat irațional cu o ostilitate 180 de grade. Sunt de departe preferați cei care ne parazitează și sabotează activitatea, cumularzii 300% în alte instituții și cei care au încercat din răsputeri să smulgă un post ca să se transfere cu tot cu postul Institutului (!) în alt institut. M-am opus acestui abuz, nu au reușit – deci sunt îndepărtat eu.
Am încheiat astăzi în scris (some 6k words) sau pregătit pentru radio, în ordinea în care mi-au fost solicitate cele deja confirmate:
Interviu în scris pentru Tomis (Toni Chira)
Interviu în scris pentru Matca (Ovidiu Șimonca)
RRC (Adela Greceanu și Matei Martin) pentru luni 14.09, de la 18.00
RRM (Cristina Comandașu) pentru miercuri 16.09, de la 18.00
RFI joi 17.09, de la 11.00
Interviul lung Hotnews (Raluca Ion) apare săptămâna viitoare.
Săptămâna în care începe Congresul. Le mulțumesc tuturor celor care mai realizează ce înseamnă asta.
Peste 90 de articole apărute în presa din România, în română, dar și în limbile engleză, ucrainiană și turcă, despre Congresul mondial de istoria religiilor de la București.
Congresul internațional de istorie a religiilor | Religions 360 debutează duminică, 20 septembrie, de la ora 17.00, la Ateneul Român, într-o seară care aduce împreună cercetători și personalități academice din România și din întreaga lume și care propune, încă de la inaugurare, un dialog între istoria religiilor, cultură, filosofie și arte.
Congresul reunește participanți din 58 de țări și 6 continente, iar sesiunea inaugurală va include intervenții ale reprezentanților celor mai importante organizații internaționale și europene din domeniul studiului religiilor, precum și ai unor importante instituții academice și culturale din România.