Consiliul Local Timișoara urmează să aprobe Programul de investiții al furnizorului de servicii de alimentare cu apă și canalizare Aquatim SA pe anul acesta. Peste 22 de milioane de lei din surse proprii de finanțare vor merge spre lucrări noi, dar și pentru proiecte aflate în execuție, unele dintre acestea fiind la stadiul de plăți finale.  

„Cea mai mare parte din fonduri, peste 70%, este direcționată către finalizarea investițiilor în curs, reprezentând lucrări de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare pe mai multe străzi din Timișoara și de înlocuire a unor tronsoane de conducte la stația de tratare a apei Bega. O investiție majoră anul acesta, pentru care s-au alocat peste 800.000 lei, o reprezintă lucrările de înlocuire a conductelor de apă potabilă pe Calea Sever Bocu. Pe lângă investiții în extinderea și schimbarea de conducte, lucrări esențiale, dar dificile și de durată, o parte din parcurile Timișoarei vor avea cișmele noi”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Astfel, în planul de investiții figurează amplasarea, în zona centrală a orașului, aunui număr de 10 cișmele publice pentru apă potabilă.Acestea vor fi montate în Piața Victoriei, Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedrală, Parcul C.D. Loga, Parcul Adolescenților. Cișmele sunt proiectate cu două tăvi din oțel inoxidabil, una pentru populație și una pentru păsari și animale de companie. Fântânile de apă vor fi amplasate pe un soclu din beton armat și montate în imediata apropiere a căminelor de branșament existente în zonele menționate pentru a fi legate la branșamentele existente pentru udarea spațiilor verzi.

Muzeul Apei figurează printre proiectele în curs, fiind prevăzută plata finală a investiției. Amenajarea muzeului a vizat clădirile de la Uzina de Apă Urseni și este unul dintre proiectele importante destinate punerii în valoare a unor obiective istorice care marchează dezvoltarea orașului și de promovare a patrimoniului său industrial. Principala clădire, care este cunoscută sub numele de ”OZN-ul de la Urseni” datorită formei sale similare unei farfurii zburătoare, este unică în România și adăpostește primele fântâni și primele foraje de apă potabilă ale orașului. Muzeul Apei a fost finalizat, urmând să fie programată recepția lucrării, valoare investiției ridicându-se la 7.777.435,52 lei (fără TVA).

Serviciul Comunicare

The post Parcurile Timișoarei vor avea cișmele noi cu apă potabilă first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source