În data de 2 iulie 2021 au fost aprobate următoarele hotărâri ale Consiliului Local Mogoșoaia:

  1. Hotărârea Consiliului Local nr. 59/02.07.2021 privind aprobarea Documentației Topo Cadastrale: Documentație Tehnică pentru reconfigurarea parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și suprafeței parcelelor, de pregătire a terenului în Sectorul Zero, Comuna Mogoșoaia, Județul Ilfov;
  2. Hotărârea Consiliului Local nr. 60/02.07.2021 pentru aprobarea Regulamentului privind reconfigurarea parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelor cu pregătirea terenului în Sectorul Zero, Comuna Mogoșoaia, Județul Ilfov;

Potrivit art. 4 pct. 1 și art. 5 din Regulamentul anexă la Hotărârea Consiliului Local Mogoșoaia H.C.L. nr. 60/02.07.2021, prin prezenta vă notificăm demararea procedurii de reconfigurare a parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic  cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelor, de pregătire a terenurilor în Sectorul Zero, Comuna Mogoșoaia, Județul Ilfov, în suprafață totală de 1168,51 hectare din cadrul Unității Administrativ Teritoriale    Mogoșoaia, Județul Ilfov;

Alături de prezenta notificare, pentru o mai bună, clară și transparentă informare veți regăsi și „Regulamentul de reconfigurare a parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a  terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelor și de pregătire a terenului în Sectorul Zero” denumit în continuare Regulamentul, Anexa 8 la prezenta notificare.

Prin prezenta notificare vă informăm că Procentul de Reajustare pentru Zona Studiată, conform Strategiei de Dezvoltare Urbană și Teritorială a Comunei Mogoșoaia, este 39%.

Astfel, prezenta notificare conține anexat următoarele informații:

  1. Harta Inițială a Zonei Studiate – Anexa 1 la prezenta notificare;
  2. Harta Propunerii de Reajustare a Zonei Studiate  – Anexa 2 la prezenta notificare
  3. Lista imobilelor ce urmează a fi incluse in procedura de reconfigurare a parcelelor – Anexa 3 la prezenta notificare;
  4. Modelul orientativ al Declarației de Renunțare la Dreptul de Proprietate – Anexa 4 la prezenta notificare;
  5. Modelul aprobat al Convenției Bilaterale – Anexa 5 la prezenta notificare;
  6. Modelul aprobat al Formularului de Cerere în vederea programării semnării Acordului,  conform Anexei nr. 2 la Regulament – Anexa 6 la prezenta notificare;
  7. Modelul aprobat al Cererii către Notarul Public pentru solicitarea Extrasului de Carte   Funciară de Autentificare de la O.C.P.I. Ilfov, conform Anexei nr. 3 la Regulament – Anexa 7 la prezenta notificare;
  8. Regulamentul de reconfigurare a parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a  terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelor și de pregătire a terenului în Sectorul Zero – Anexa 8 la prezenta notificare.

Prin prezenta vă punem în vedere că cei aflați în lista imobilelor ce urmează a fi incluse în procedura de reconfigurare a parcelelor din Anexa 3,  în calitate de Proprietar Vizat în Zona Studiată, conform Regulamentului aprobat prin H.C.L. nr. 60/02.07.2021, puteți alege:

  • să deveniți Proprietar Participant prin cedarea procentului de 39% din suprafața  fiecărui imobil deținut în Zona Studiată prin exprimarea Acordului, în condițiile Regulamentului aprobat prin H.C.L. nr. 60/02.07.2021, în termen de 60 de zile calendaristice de la afișarea prezentei notificări. În acest caz veți rămâne proprietar pe  61% din suprafața fiecărui imobil deținut de dumneavoastră în Zona Studiată, suprafața  ce va fi repoziționată în aceeași Zonă Studiată în vederea urbanizării

sau

  • să deveniți Proprietar Expropriabil prin neexprimarea Acordului în condițiile Regulamentului aprobat prin H.C.L. nr. 60/02.07.2021, în termen de 60 de zile calendaristice de la afișarea prezentei notificări. În acest caz veți fi expropriat, conform  legii, la expirarea termenului mai sus menționat, pe întreaga suprafață (100%) a imobilului deținut în Zona Studiată.

În cazul în care dețineți mai multe imobile în Zona Studiată, deveniți Proprietar Expropriabil pentru fiecare imobil pentru care nu vă exprimați Acordul în condițiile Regulamentului aprobat prin H.C.L. nr. 60/02.07.2021. În acest caz veți fi expropriat, conform legii, la expirarea termenului mai sus menționat, pe întreaga suprafață (100%) a fiecărui imobil deținut în Zona Studiată pentru care nu v-ați exprimat Acordul.

Daca nu vă exprimați Acordul, în condițiile Regulamentului aprobat prin H.C.L. nr. 60/02.07.2021, pentru niciunul din imobilele deținute de dumneavoastră în Zona Studiată, veți fi despăgubit pentru suprafețele expropriate conform Legii nr. 255/2010 privind privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, având în vedere “Studiului    de piață pentru anul 2021 privind valorile minime imobiliare în Județul Ilfov” întocmit de Camera Notarilor Publici București pentru anul 2021 (plătibil în echivalentul în RON calculat la cursul valutar BNR de la momentul consemnării sumelor).

Termenul maxim până la care trebuie să luați o decizie și înăuntrul căruia vă puteți exprima Acordul în condițiile Regulamentului aprobat prin H.C.L. nr. 60/02.07.2021, este până la data de 03/09/2021 inclusiv.

Source