Monitorizare și intervenții de iarnă

Având în vedere condițiile meteo, cu temperaturi mai scăzute si ninsori, Comitetul de iarnă al Primăriei Municipiului Timișoara monitorizează în permanență situația și ia măsuri corespunzătoare.

În cursul nopții și dimineții de astăzi s-a intervenit pe arterele principale și pe poduri, fiind împrăștiate 65 de tone de material antiderapant.

Echipele operative sunt pregătite să intervină, iar în stoc sunt 900 tone material antiderapant.

Vă reamintim că, în conformitate cu HCL 371/2007, art. 2, cetățenii, instituțiile publice, firmele, persoanele juridice și asociațiile de proprietari au obligația de a îndepărta zăpada și gheața de pe trotuarele din fața imobilelor și a clădirilor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea, imediat după ninsoare. Aceștia au obligația și de a curăța rigolele din fața caselor sau magazinelor și de a îndepărta zăpada și gheața(țurțurii) de pe acoperișurile imobilelor, de pe burlane sau de atenționare a pietonilor asupra pericolului iminent, prin marcarea corespunzătoare a perimetrului expus. Neîndeplinirea obligațiilor amintite anterior se sancționează contravențional.

Pentru a sesiza orice probleme legate de serviciile de deszăpezire de pe teritoriul orașului, cetățenii au la dispoziție dispeceratul de serviciu, precum și numere puse la dispoziție de Biroul Salubritate al Primăriei Municipiului Timișoara: 0737.770 520, 0732 770570, 0356 918 sau direct pe site-ul municipalității www.primariatm.ro, la secțiunea Sesizări.

Serviciul Comunicare

The post Monitorizare și intervenții de iarnă first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source