Vineri, 7 mai 2021, doamna Ioana Mihăilă va face o vizită la Timișoara pentru a discuta cu responsabilii autorităților locale din Timișoara și Timiș despre infrastructura de sănătate și procesul de vaccinare. 

Doamna ministru Ioana Mihăilă, împreună cu primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, și prefectul județului Timiș, Zoltan Nemeth, va participa la deschiderea centrului de vaccinare drive-thru.  

De asemenea, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și viceprimarul Ruben Lațcău o vor însoți pe doamna ministru la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, care după construcția și darea în folosință a corpului B va deveni cel mai mare spital de copii din vestul țării. Spitalul a primit și finanțare de la Guvernul României pentru această lucrare. 

Ministrul Ioana Mihăilă va avea, în cursul zilei de vineri, discuții cu privire la proiectele pentru Sănătate ale Timișoarei, finanțate din fonduri europene, cu primarul Dominic Fritz și viceprimarul Ruben Lațcău, cu medicii de familie și medici specialiști din Timișoara.

Direcția Comunicare-Relaționare

The post Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, în vizită la Timișoara first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source