Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță că a obținut aviz favorabil de la Comisia de Circulație de la nivel municipal pentru închiderea traficului rutier pe strada Academician Alexandru Borza, pentru desfășurarea manifestărilor cuprinse în „Banatica”.
Măsura este valabilă începând de astăzi, 9.09.2021, de la ora 12, până duminică, 12.09.2021 ora 12.
În acest an, Ruga Timișoarei și ziua dedicatã minorităților se întâlnesc sub același „acoperiș” – Banatica, eveniment care se va desfãșura în perioada 10-12 septembrie și care este organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxã a Timișoarei. Vor fi trei zile de activități diverse: de la expoziții, teatru, muzicã, degustări de produse tradiționale, ateliere de dansuri și instrumente populare, parade ale costumelor specifice, spectacole folclorice cu soliști îndrãgiți, la mult așteptatul joc de rugă, în compania Ansamblului Timișul.

The post Închidere circulație rutieră first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source