Primăria Snagov a obținut un contract amplu de finanțare a infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare.  Valoarea totală a proiectului se ridică la 32 de milioane de euro. Banii vor veni prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI), în doi ani, în fiecare an câte 77.009.660 lei.

În momentul de față, în comuna Snagov, sunt 8.341 de gospodării. Dintre acestea doar 1.453 sunt racordate la apă și canal. Cu ajutorul acestui proiect, în următorii 2 ani, toate gospodăriile din comuna noastră vor fi racordate la rețeaua publică de apă și canal.

Proiectul cuprinde și două stații două  stații de pompare și tratare a apei, 10 puțuri de mare adâncime pentru apă și 68 de stații de pompare ale apelor uzate.

Lucrările încep concomitent în toate satele. Vor fi vizate următoarele străzi:

Snagov

  • Strada Nucului, Alunului, Castanului, Intrarea Margaretelor, Bradului, Stejarului, Arțarului, Salciei

Ghermănești

  • Strada Codrii Cosminului, Posada, Războieni, Intrarea Războieni, Dacia, Plevnei, Podul Înalt, Milcov, Vidin, Intrarea Vidin, Intrarea Tizmana, Tizmana

Ciofliceni

  • Strada Bisericii, Ștefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Avram Iancu, Dimitrie Cantemir, Șerban Cantacuzino, Alexandru Ioan Cuza, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș

Vlădiceasca

  • Strada George Enescu, Constantin Nottara, Renașterii

Tâncăbești

  • Strada Popa Angela Popa Angela, George Bacovia, Marin Sorescu, Anatol Vieru, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ion Barbu, Bisericii, Ionel Teodoreanu, I.C. Băicoianu, Reînvierii, Otilia Cazimir, Mihail Sadoveanu, Nicolae Labiș, Marin Preda, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu.

Source