Privind modificarea HCL nr. 722/2020 de aprobare a indicatorilor tehnico–economici pentru realizarea obiectivului de investiții “Amenajare parcare strada Constantin Brâncoveanu, comuna Mogoșoaia, județul Ilfov
AVÂND ÎN VEDERE:
Proiectul de hotărâre;
Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;
Raportul compartimentului de specialitate;
Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Mogoșoaia;
În temeiul H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (4) lit. d), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobarea modificării HCL nr. 722/2020 de aprobare a indicatorilor tehnico – economici pentru realizarea obiectivului de investiții “ Amenajare parcare strada Constantin Brâncoveanu, comuna Mogoșoaia, județul Ilfov”, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art. 2 Încetarea aplicabilității prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 789/2020 privind modificarea HCL nr. 722/2020 de aprobare a indicatorilor tehnico – economici pentru realizarea obiectivului de investiții “Amenajare parcare strada Constantin Brâncoveanu, comuna Mogoșoaia, județul Ilfov”
Art. 3 Primarul Comunei Mogoşoaia va asigura executarea prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 4 Secretarul Comunei va comunica prezenta hotărâre Prefecturii Judeţului Ilfov pentru control şi verificarea legalităţii şi o va afişa în locuri publice pentru a fi cunoscută de cetăţeni.
Prezenta hotarare a fost adoptata cu un numar de 11 voturi pentru, voturi împotrivă 2 (Pavel Aurel, Băiaș Costel), abţineri 2 (Cojocaru Iustin, Ienculescu-Popovici Felicia), dintr-un număr de 15 consilieri prezenţi la şedinţă.
Preşedinte de şedinţă, Gheorghe Dinu |
Contrasemnează, Secretar General, Roxana Cristina Bute |