HOTĂRÂRE | 164 | din data de 21.12.2023

Privind aprobarea încheierii unui contract de asociere între Comuna Mogoșoaia și Oraș Chitila în vederea participării în comun la realizarea obiectivului de investiții având ca obiect Achiziția a 12 stații de încărcare lentă și 3 stații de încărcare rapidă pentru autobuzele electrice achiziționate de către Comuna Mogoșoaia

AVÂND ÎN VEDERE:

Proiectul de hotărâre;

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Avizul Comisiei de specialitate;

Prevederile Ordonantei de urgenta nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru inchiderea programelor operationale finantate in perioada de programare 2014 – 2020, cu modificarile si completarile ulterioare

Instructiunea nr. 207/31.10.2023 emisa de Autoritatea de Management Programul Operational Regional 2014 – 2020, privind Actiunile AM/OI de pregatire in vederea inchiderii Programului Operational Regional 2014 – 2020

Hotararea Consiliului Local Mogosoaia nr. 161/08.12.2023 privind aprobarea prelungirii duratei implementarii Proiectelor finantate in cadrul POR 2014 – 2020, potrivit prevederilor OUG 36/2023 cu modificarile si completarile ulterioare, in scopul realizarii integrale a activitatilor proiectelor, cat si a masurilor complementare, atingerii indicatorilor, rezultatelor si obiectivelor propuse, respectiv a asigurarii functionalitatii Proiectelor pana la data de 31.12.2024

În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale

Conform art. 44 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 129 alin. (9) lit. c) și art.196 alin.(1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:

Art. 1  Aprobarea încheierii unui contract de asociere între Comuna Mogoșoaia și Oraș Chitila în vederea participării în comun la realizarea obiectivului de investiții având ca obiect Achiziția a 12 stații de încărcare lentă și 3 stații de încărcare rapidă pentru autobuzele electrice achiziționate de către Comuna Mogoșoaia, conform anexei la prezenta hotărâre.

Art. 2  Suma totală estimată pentru realizarea procesului de achiziție este în cuantum de 2.553.577,74 lei, repartizată după cum urmează: Orașul Chitila va participa cu 2% din valoarea estimată inițială a procesului de achiziție (valoarea estimată inițială fiind de 984.070,50 lei), respectiv 19.681,41 lei, având ca sursă de finanțare bugetul local al Orașului Chitila, iar Comuna Mogoșoaia va participa cu 2.533.896,33 lei din valoarea estimată actuală a procesului de achiziție, având ca sursă de finanțare bugetul local al Comunei Mogoșoaia, sumă pe care o va aloca Proiectului, în bugetul Orașului Chitila, în termen de 10 (zece) zile lucrătoare de la data notificării transmise de Oras Chitila privind recepționarea a 12 (doisprezece) stații de încărcare lentă și 3 (trei) stații de încărcare rapidă pentru autobuzele electrice, autobuze achiziționate de către Comuna Mogoșoaia.

Art. 3 Împuternicirea Orașulului Chitila să reprezinte Comuna Mogoșoaia în vederea realizării tuturor formalităților necesare pentru finalizarea procedurii de atribuire, în condițiile stabilite prin contractul de asociere prevăzut la art. 1 din prezenta hotărâre.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Comunei Mogoșoaia și serviciile de specialitate din cadrul aparatului de lucru al Primarului Comunei Mogoșoaia.

Art. 5 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului General al Comunei Mogoșoaia, în termenul prevăzut de lege, Primarului Comunei Mogoșoaia și Prefectului județului Ilfov și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local pe pagina de internet primaria.mogosoaia.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 15 voturi pentru, voturi împotrivă 0, abţineri 0, dintr-un număr de 15 consilieri prezenţi la şedinţă.

Preşedinte de şedinţă,
Costel Băiaș
Contrasemnează,
Secretar General,
Roxana Cristina Bute

Source