Echipa de baschet CSM Focșani 2007 va juca în Cupa României cu Dinamo București

Am participat, miercuri 25 august 2021, la tragerea la sorți a jocurilor de pe tabloul principal al Cupei României la baschet masculin, ediția 2021-2022. Dincolo de calitatea oficială, am considerat că este de datoria mea, ca suporter focșănean, să fiu și de această dată alături de echipă, așa cum am făcut-o de zeci de ori, la meciurile de acasă sau din deplasare, la victorie ori la înfrângere.
Evenimentul, care a beneficiat de prezența doamnei Carmen Emilia Tocală, Președintele Federației Române de Baschet, a fost găzduit de Consiliul Județean Vrancea, în Sala de Ședințe.
În urma tragerii la sorți, ne-a ieșit în cale echipa Dinamo București, un adversar destul de dificil, cu un palmares bogat. Chiar dacă sorții nu au fost prea generoși cu noi, sunt sigur că, prin dăruire și determinare, putem trece mai departe, în ciuda problemelor de ordin financiar cu care clubul, implicit și echipa de baschet, au avut de-a face în acest an. După cum bine știm cu toții, bugetul CSM Focșani 2007 a suferit destule modificări în 2021, iar din această cauză secțiile clubului riscă să nu ducă la capăt întregul sezon competițional 2021-2022. În aceste condiții, salut mesajul Președintelui Consiliului Județean Vrancea, care și-a exprimat, cu această ocazie, întreaga susținere, mai ales că, în ultimii 5 ani, această instituție nu a dat nici măcar un singur leu către CSM Focșani 2007. Sper sincer că alegerea Consiliului Județean Vrancea drept gazdă pentru evenimentul de astăzi nu este doar o chestiune de imagine, ci și un semn că administratia județeană va sprijini FINANCIAR, măcar de acum încolo, clubul sportiv focșănean.
Tocmai de aceea, acum, când traversăm o perioadă mai mult decât dificilă, fac un apel public către Președintele Consiliului Județean Vrancea, să găsească resursele financiare necesare pentru a duce mai departe sportul vrâncean de performanță, reprezentat de CSM Focșani 2007.
Felicitări organizatorilor și mult succes băieților noștri în Cupa României!

Primar
Cristi Valentin Misăilă

Source