Două proiecte de reabilitare termică a unor blocuri din Timișoara, deblocate după mai bine de 3 ani. Încep lucrările

Viceprimarul Ruben Lațcău a semnat, miercuri, două contracte de reabilitare termică a blocurilor de pe strada Arieș nr. 20 și Splaiul Nicolae Titulescu nr.10 A. Valoarea totală a celor două contracte este de peste 5,1 milioane de lei, fără TVA. 

„Cele două blocuri sunt parte dintr-un proiect mai amplu de reabilitare termică, finanțat prin fonduri europene, dar care, din păcate, a fost blocat de încăpățânarea fostei administrații de a folosi o soluție tehnică neadecvată și subdimensionată ca preț. Astfel, deși contractele de finanțare au fost semnate în 2019, iar reabilitarea termică a acestor blocuri a fost scoasă la licitație chiar și de cinci sau șase ori, niciun constructor nu s-a prezentat la aceste licitații. Împreună cu ADR am reușit să agreăm o nouă soluție tehnică, prețurile au fost ajustate astfel încât ele să reflecte realitatea din piață și, iată, am reușit să deblocăm aceste două proiecte care intră acum în execuție. De aceste proiecte vor beneficia aproape 200 de familii care locuiesc în cele două imobile. În procedură de licitație mai avem acum încă 9 blocuri, iar alte 11 sunt în faza de obținere a Autorizației de Construire, urmând ca ulterior execuția lucrărilor să fie scoasă la licitație. Vrem ca până la finele anului viitor toate aceste imobile să fie reabilitate termic”, a declarat viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău. 

Contractul obiectivului de investiții „Reabilitare termică imobil str. Arieș nr. 20” a fost încheiat cu firma Alex – Dia Construct SRL, câștigătoarea licitației și are o valoare de 3.174.076,78 de lei, fără TVA. Durata lucrărilor este de 10 luni.

Al doilea contract, cel de „Reabilitare termică imobil Splaiul Nicolae Titulescu nr. 10A” a fost încheiat cu firma SC Corida 89 Construct SRL și are o valoare de 1.940.465,83 de lei, fără TVA. Durata lucrărilor este de 8 luni. 

Ambele contracte sunt finanțate prin POR 2014-2020.

Serviciul Comunicare

The post Două proiecte de reabilitare termică a unor blocuri din Timișoara, deblocate după mai bine de 3 ani. Încep lucrările first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source