Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi pentru 11 județe din centrul și nord-vestul țării, în timp ce în restul țării se așteaptă cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. La începutul săptămânii, va fi instabilitate atmosferică accentuată în vestul, nord-vestul și centrul țării, precum și în zonele montane. Se vor înregistra frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de până la 70 km/h, vijelii, averse torențiale (20-40 l/mp) și grindină. Județele afectate sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Mureș, Arad, Sibiu, Alba și Hunedoara. Fenomene similare vor avea loc și în sud-estul Transilvaniei, Moldova și în zona deluroasă din sud, dar pe arii mai restrânse. Totodată de luni, în restul teritoriului, valul de căldură va continua să se intensifice, aducând caniculă în toate zonele de câmpie și de podiș. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 23 de grade. Marți, valul de căldură se va menține în sudul, sud-estul și local în vestul și centrul teritoriului, unde va fi cod galben de căldură. În Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei va persista codul portocaliu de caniculă, cu temperaturi maxime de 38-39 de grade și un ITU ce depășește pragul critic de 80 de unități. Sunt vizate județele Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, București, Ialomița și Călărași. Valul de căldură și disconfortul termic vor persista, local, îndeosebi în regiunile sudice și în următoarele zile. Vă rugăm să respectați recomandările autorităților și să rămâneți la adăpost în timpul episoadelor extreme de vreme. -ȘtirileSânnicolauTv

Source