În perioada 18-19 noiembrie 2022 se va desfășura la Focșani Festivalul de Muzică Ușoară Românească „Florentin Delmar”, ajuns la cea de-a 49-a ediție.
Vineri și sâmbătă, iubitorii muzicii ușoare de calitate sunt așteptați de la ora 19.00, locația fiind, ca de fiecare dată, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” Focșani.
Festivalul de Muzică Ușoară Românească „Florentin Delmar” este unul dintre cele mai longevive manifestări cultural-artistice din ţară.
Festivalul a debutat în anul 1973, sub numele „Să cânte Tinereţea”, pe care şi-l păstrează până în 1991, când, la iniţiativa compozitorului Horia Moculescu, îşi schimbă numele în „Florentin Delmar”. De altfel, Horia Moculescu a fost preşedintele juriului acestui eveniment aproape în fiecare an.
Florentin Delmar, pe numele său Florian Milea, născut la Focşani în aprilie 1917 şi trecut în nefiinţă în 1983, a fost un apreciat compozitor de muzică uşoară, lăsând posterităţii mai multe şlagăre.
Festivalul reunește concurenți veniți din toate colțurile țării, dornici de a trăi clipe magice și emoții unice cu gândul la Marele Premiu.
În cele două zile, pe scenă vor urca câștigătorii preselecției de anul acesta (în ordine alfabetică): Andrei Theodor din București, Apetrei Paula Alesia și Samson Miruna Costina din Roman, Ciobanu Florin din Roșiorii de Vede, Cojocaru Elena Daria și Ghiluș Maria din Craiova, Damian Alexandra din Tecuci, Gheorghe Amalia Cristina, Ghiduruș Andrada Maria, Iancu Bianca Ana Maria și Iosifescu Ștefan Robert din Slobozia, Leu Catinca din Călărași, Solomie Maria Anastasia din Arad, Teletin Andreea Otilia din Vaslui și nu în cele din urmă, focșăneanul Preda Alexandru Cristian.
Totodată, spectatorii vor avea ocazia să vadă mai mulți artiști îndrăgiți, precum Nico și Romeo Zaharia, Daniela Răduică, Laurențiu Cazan, Viorel Gavrilă Band și Andrei Petruș – câștigătorul ediției din 2021, care vor susține câte un recital pe scena Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia” Focșani.
Biroul de Presă al Municipiului Focșani