Primarul Misăilă invită cetățenii să se implice în campania "Focșani-Oraș Curat!"

Marți, 15 noiembrie 2022, a avut loc, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Focșani, lansarea proiectului „Focșani-Oraș Curat!”, o campanie desfășurată de compania Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA (fosta CUP Salubritate SA) în colaborare cu ECOTIC, care se va derula în două perioade importante.
„Această campanie se adresează cetățenilor, din dorința de a le insufla o atitudine responsabilă față de mediu prin predarea acestor echipamente către punctele autorizate. Colectarea nu se face doar în cadrul campaniei, ci se va desfășura pe o perioadă nedeterminată, în care partenerul ECOTIC asigură sprijinul în colaborare cu Salubrizare și Servicii Publice Focșani S.A. și Primăria Municipiului Focșani. Până la acest moment nu a mai existat o astfel de campanie la noi în oraș și sperăm să mobilizăm focșănenii, deoarece trebuie să înțelegem că doar împreună putem menține un mediu curat și sănătos!” a declarat Primarul Cristi Valentin Misăilă.
Astfel, în perioada 21-26 noiembrie 2022 persoanele fizice urmează să aducă la sediul societății Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA (CUP Salubritate SA) din str. Horea, Cloșca și Crișan nr. 5, Focșani deșeuri electrice, electronice și electrocasnice (DEEE), 24/24h.
Mai mult de atât, pentru un minim de 15 kg de deșeuri electrice, electronice și electrocasnice, cetățenii care se vor implica responsabil în acest demers, vor primi ca premiu becuri LED, în limita stocului disponibil.
În perioada mai sus amintită se pot face, totodată, programări pentru cea de-a doua etapă a campaniei, care se va desfășura între 23-24 noiembrie 2022.
Aceasta presupune colectarea de către echipele specializate din cadrul societății Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice voluminoase (TV cu diagonală mare, frigidere, mașini de spălat etc.), în intervalul orar 8.00-16.00.
Programările se fac la nr. de telefon 0237/621.338 sau pe adresa de mail [email protected] .

Detalii cu privire la desfășurarea campaniei, precum și regulamentul „Focșani-Oraș Curat!” sunt disponibile pe www.ecotic.ro .

Biroul de Presă al Municipiului Focșani

Source