A venit…vacanța pentru micii artiști de la ACC Comarnic!

Copiii de la Asociația “Centrul Cultural Comarnic 2016” au susținut, la finalul săptămânii trecute, un ultim spectacol artistic plin de farmec și amuzament, dovedind încă o data talent și inspirație! De această dată, pentru a se conforma temei evenimentului, cu toții și-au ascuns chipurile în spatele unor măști, care de care mai interesante și mai misterioase.  

A fost modul lor de a întâmpina așa cum se cuvine, alături de părinți, instructori și alți oameni dragi, vacanța de vară: prin dans, teatru, cântece îndrăgite de publicul larg și muuultă…distracție!

Pentru o perioadă, vor lua cu toții o pauză de la repetițiile săptămânale organizate la Casa de Cultură din Comarnic și vor profita la maxim de „scurta…” vacanță mare!

Source