Astăzi, 26.04.2023, primarul Dominic Fritz a semnat mai multe dispoziții de demolare a unor clădiri ilegale (restaurante, cluburi) care sunt amplasate pe malul Begăi, pe terenuri aparținând Municipiului Timișoara.

„O salbă de construcții ilegale ocupă peste 5 hectare de teren aflat în domeniul public, adică al tuturor timișorenilor. Patrimoniul orașului a fost furat bucată cu bucată, timp de zeci de ani, iar unii au făcut averi. Toate administrațiile anterioare au închis ochii, devenind astfel complice cu niște interlopi care au acaparat patrimoniul orașului. Vorbim de terenuri a căror valoare este estimată la 22 de milioane de euro. În fiecare an Timișoara a pierdut 1 milion de euro din concesiuni și alte taxe. În plus, toate aceste construcții care au fost ridicate ilegal, nu au autorizație și nimeni nu poate garanta siguranța celor care frecventează aceste localuri”, a spus primarul Dominic Fritz.

Primăria Timișoara a început în 2022 o analiză a situației terenurilor de pe malul Bega și zona Stadion, pentru a elucida situațiile bizare raportate de-a lungul timpului despre proprietatea acestora. În urma unui proces minuțios de documentare a reieșit că peste 55.000 de metri pătrați, care aparțin municipiului Timișoara, au fost ocupați ilegal de decenii. Pe aceste terenuri au fost ridicate construcții ilegale și au fost exploatate în scop comercial. Prin dispozițiile emise, firmele care ocupă ilegal aceste terenuri sunt obligate să își desființeze construcțiile ridicate. În caz de refuz, primăria va efectua demolările și va imputa costurile aferente.

”Mă aștept ca aceste dispoziții să fie contestate în instanță, dar legea e foarte clară. Dacă construiești ilegal pe domeniul public, nu există variantă de a intra în legalitate. Acțiunea primăriei este și un semnal de susținere transmis antreprenorilor cinstiți, care și-au construit afacerile legal și au dus o luptă inegală cu concurența neloială a celor care au luat cu japca terenul timișorenilor și au făcut averi”, a completat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Procesul de eliberare a domeniului public de construcții ilegale va fi unul de durată. Administrația locală este pregătită să realizeze amenajări verzi minimale, pentru a reda spațiul imediat înapoi cetățenilor. Viziunea prezentată de primarul Fritz este regenerarea urbană a zonei aflate între malul Bega și bulevardul Vasile Pârvan. ”Vom transforma zona zero a Timișoarei în Coridorul de Agrement Urban Bega. Unde interlopii au închis malul Begăi timp de zeci de ani, tolerat de autorități, copiii și tinerii Timișoarei vor avea acces la terenuri de sport, iar toți timișoreni se vor bucura de o singură mare zonă verde și de agrement pe malul Begăi”, a declarat Dominic Fritz.

ANEXA

Dispozițiile de demolare au fost emise pentru următoarele clădiri ridicate pe domeniul public:

  • Supranumită „Terasa Boss”, aceastaocupă o suprafață de 6.425mp cu o valoare estimată este de 2,6 milioane euro. Aici există o clădire a orașului care nu este intabulată, în jurul căreia au fost ridicate construcții noi fără contract de concesiune, fără autorizație de construire, iar activitatea desfășurată aici este realizată fără autorizație de funcționare ori autorizație ISU.
  • Gatsby Social Club ocupă o suprafață de 5.814mp, cu o valoare estimată de 2,3 milioane de euro. Construcțiile de aici au fost realizate fără contract de concesiune, fără autorizație de construire, activitățile se desfășoară fără autorizație de funcționare, ori autorizație ISU.
  • Fosta bază sportivă Electrometal ocupă o suprafață de 2.281mp. Valoarea estimată a terenului este de peste 900 de mii de euro, iar Electrometal SA are drept de folosință pentru activități sportive și de agrement aici. Pe teren au fost realizate construcții noi în lipsa unui contract de concesiune și fără autorizație de construire. Activitățile care se desfășoară aici nu au autorizație de funcționare, iar construcțiile noi nu au autorizație ISU.
  • Ștrandul Termal ZHH ocupă un teren de 14.523mp, cu o valoare estimată de 5,8 milioane de euro. Firma care operează ștrandul o face pe baza unui contract de locațiune din 2004 expirat, și este în acest moment în atenția instanțelor judecătorești pentru neplata chiriei. De asemenea, o clădire nouă a fost ridicată fără contract de concesiune, fără autorizație de construire și fără autorizație ISU. Ștrandul nu are autorizație de funcționare.
  • No Name ocupă un teren cu suprafața de 6.552mp, cu o valoare estimată de 2,6 milioane de euro. Pentru acest teren nu există contract de concesiune, iar construcțiile ridicate aici nu au autorizație de construire. Activitățile se desfășoară fără autorizație de funcționare și nu există autorizație ISU.
  • Lemon ocupă o suprafață de 7.559mp, cu o valoare estimată de 3 milioane de euro. Pentru acest teren nu există contract de concesiune, iar construcțiile au fost ridicate aici nu au autorizație de construire. Activitățile se desfășoară fără autorizație de funcționare și nu există autorizație ISU.
  • Complexul Heaven cuprinde două suprafețe majore, una pe care se află clubul și alt teren unde a fost ridicat un complex de agrement. Pentru terenul aferent clubului există un litigiu privind încheierea contractului de concesiune, care a expirat în 2019. Terenul aferent complexului de agrement ocupă o suprafață de 12.168mp, a cărui valoare estimată este de 4,9 milioane de euro, iar construcțiile realizate pe acest teren au fost ridicate fără contract de concesiune, fără autorizație de construire. Activitățile de agrement se desfășoară fără autorizație de funcționare și fără autorizație ISU.

Serviciul Comunicare

The post Primarul Dominic Fritz a semnat dispoziții de demolare pentru recuperarea a 55.000 mp de terenuri, în valoare de peste 22 de milioane de euro, ocupate ilegal pe domeniu public al Timișoarei  first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source