Privind împuternicirea unor reprezentanți ai Comunei Mogoșoaia în vederea semnării Convențiilor bilaterale cu proprietarii terenurilor în scopul reconfigurării parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelor și de pregătire a terenului în Sectorul Zero, Comuna Mogoșoaia, județ Ilfov
AVÂND ÎN VEDERE:
Proiectul de hotărâre;
Referatul de aprobare al inițiatorului proiectului de hotărâre;
Raportul compartimentului de specialitate;
Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Mogoșoaia;
Strategia de Dezvoltare Locală a UAT Mogoșoaia aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 27/12.04.2017, precum și Strategia pentru Dezvoltare Urbană și Teritorială a acesteia aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 778/29.04.2020;
Luând în considerare prevederile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (4) lit. f), alin. (6) lit. c), alin. (7) lit. k), art. 139 alin. (3) lit. e), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobarea modelului Convenției Bilaterală conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 2 Împuternicirea Primarului Comunei Mogoșoaia, domnul Paul Mihai Nicu Precup, a domnului Ionuț Cernat, a doamnei Roxana-Cristina Chihai și a doamnei Raluca Mirela Căpălneanu în vederea semnării convențiilor bilaterale cu proprietarii terenurilor (identificați în Anexa nr. 2) pentru reconfigurarea parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelor și de pregătire a terenului în Sectorul Zero, Comuna Mogoșoaia, județ Ilfov.
Art. 3 Convenția bilaterală va fi încheiată la solicitarea fiecărui proprietar a cărui proprietate este afectată de lucrarea menționată la art. 1 și va conține în mod obligatoriu mențiunile și clauzele specifice, generate de renunțarea fiecărui proprietar la un procent proporțional egal de 39% din suprafața totală a proprietății sale, indiferent de numărul proprietarilor și a cotei deținute în proprietate de fiecare, suprafețe de teren care vor intra în proprietatea privată a UAT Mogoșoaia în temeiul legii, în urma îndeplinirii formalităților legale și de care UAT Mogoșoaia va putea dispune numai după întăbularea acestora în favoarea UAT Mogoșoaia, pe baza hotătârii consiliului local.
Art. 4 Toate cheltuielile notariale pentru încheierea și autentificarea oricărui document necesar finalizării lucrării prevăzute la art. 1, urmează să fie suportate de UAT Mogoșoaia.
Art. 5 Primarul Comunei Mogoşoaia va asigura executarea prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 6 Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărare Prefecturii Judeţului Ilfov pentru control şi verificarea legalităţii şi o va afişa în locuri publice pentru a fi cunoscută de cetăţeni
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 9 voturi pentru, voturi împotrivă 5 (Aurel Pavel, Alexandru Iacoban, Iustin Cojocaru, Alin Vârtic, Felicia Ienculescu-Popovici), abţineri 1 (Costel Băiaș), dintr-un număr de 15 consilieri prezenţi la şedinţă.
Preşedinte de şedinţă, Florin Răducu Covaci |
Contrasemnează, Secretar General, Roxana Cristina Bute |