Nr. 7.138 din 30.01.2023
ANUNȚ
privind Sistemul de Garanție – Returnare
30.01.2023
Vă informăm că în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalajele primare nereutilizabile, pentru o gestionare mai eficienta a deșeurilor la nivel național și pentru creșterea gradului de reciclare, Guvernul României și-a asumat implementarea Sistemului de Garanție-Returnare(SGR) pentru ambalajele de băuturi.
Sistemul de Garanție-Returnare(SGR) reprezintă un sistem prin care cetățenii vor plăti o garanție de 0,50 lei atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l, inclusiv.
Pentru a fi identificate ușor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.
După golirea ambalajului, consumatorul va trebui sa îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locație.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., compania deținătoare a licenței de operare a SGR, anunță comercianții, producătorii/importatorii de băuturi, comercianții din domeniul ospitalității (HoReCa) că a început înregistrarea OBLIGATORIE în baza de date a sistemului, etapă preliminară intrării în funcțiune a SGR.
Platforma de înregistrare a producătorilor / importatorilor și comercianților în SGR este activă în acest moment, înregistrarea realizându-se într-o secțiune separată pentru fiecare din cele două categorii.
Înregistrarea în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare se face pe site-ul https://returosgr.ro/ și se încheie pe 28 februarie 2023.
Conform prevederilor legale, nerespectarea termenului limită de înscriere în platformă poate fi sancționată de Garda Națională de Mediu, cu amendă cuprinsă între 20.000 și 40.000 de lei.
Toate materialele informative privind înregistrarea producătorilor/importatorilor și comercianților în platforma SGR pot fi descărcate din următorul link: http://files.opera-clima.ro/s/iXSzNtYeaPTqWxZ.
Pentru informații și suport privind înregistrarea în platforma SGR, va informăm că RetuRO pune la dispoziție un număr de call center – 021 207 00 09 – număr cu tarif normal apelabil din orice rețea, disponibil de luni până vineri între orele 09:00 – 18:00, cu excepția sărbătorilor legale.