Primăria Focșani prin Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia” aniversează Ziua Internațională a Copilului

Ziua Internațională a Copilului este o sărbătoare mondială, prilej de celebrare a inocenței, autoritățile din lumea întreagă încercând să aducă, prin diferite acțiuni și manifestări, un zâmbet în plus pe chipurile celor ce încă mai cred în poveștile cu zâne sau în Moș Crăciun.
Din dorința de a oferi un strop de bucurie celor mai mici dintre focșăneni, am pregătit și în acest an un program dedicat copiilor, în ciuda situației în care se află în acest moment instituția.
Astfel, pentru data de 1 iunie 2021, prin Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia” Focșani și în colaborare cu Garnizoana Focșani, municipalitatea a pregătit următorul program:
• orele 10.00-12.00 – Expoziție tehnică M.A.I – Bulevardul Unirii, zona dintre Hotelul Unirea și Sala Balada
• orele 11.00 – 11.30 – Concert Fanfara Militară – Foișorul din Grădina Publică
• orele 11.30 – 12.30 – Festivalul de Coregrafie Populară pentru Copii „Opincuța” – Foișorul din Grădina Publică
• orele 17.00 – 17.15 – Recital coral susținut de către Corul de copii „Pastia” – Foișorul din Grădina Publică
• orele 17.15 – 18.15 – Piesă de teatru prezentată de Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia” Focșani – Cu Păcală… – Foișorul din Grădina Publică
• orele 18.15 – Recital muzical artistic susținut de elevii Școlii Viamusic – Tinere Talente, coordonator prof. Aurelia Vaida – Foișorul din Grădina Publică
• orele 19.15 – 20.00 – Concert Fanfara Militară – Foișorul din Grădina Publică
• orele 20.30-22.00 – Proiecție/concurs de filme pentru elevi – Ce-ți dorim noi ție, dulce Românie? – Piațeta Balada.
În speranța că vremea ne va permite să ducem toate aceste activități la bun sfârșit, îi invităm pe cei mici să își ia părinții și bunicii și să vină marți, 1 iunie 2021, în Piața Unirii și în Grădina Publică din centrul Municipiului Focșani.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source