Stadiul lucrărilor de modernizare a străzii Mareșal Constantin Prezan
Obiectivul de investiții “Modernizarea și extinderea la patru benzi a străzii Mareșal Constantin Prezan (Lidia) – str. Venus”, unul dintre proiectele majore de infrastructură derulate de Primăria Timișoara, este aproape de finalizare.
Lucrările pe șantier s-au derulat în ritm susținut, până în prezent, pe toate cele trei sectoare cuprinse în proiect, fiind finalizate următoarele categorii de lucrări: refacerea rețelelor utilitare (apă – canal), canalizația tehnică și terasamentele.
Evoluția lucrărilor în raport de fiecare sector în parte:
· Pe tronsonul cuprins între Calea Martirilor 1989 și bulevardul Sudului (sector 1) sunt finalizate lucrările la suprastructură, trotuarele, pistele de biciclete, iluminatul public și spațiile verzi. Pe acest sector a mai rămas de finalizat rețeaua de troleibuze (montarea clemelor și a firului de contact).
· Pe sectorul de drum cuprins între bulevardul Sudului – sensul giratoriu Calea Urseni (sectorul 2) au fost finalizate trotuarele, iluminatul public, suprastructura este la nivel de asfalt binder, iar pistele sunt la nivelul stratului de balast stabilizat. Au mai rămas de executat lucrările de amenajare a spațiilor verzi, turnarea stratului final de mixturi asfaltice pe partea carosabilă și trotuare, precum și a mixturii verzi pe pistele de biciclete.
· Pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu Calea Urseni – sensul giratoriu de la AEM (sectorul 3) suprastructura este la nivel de asfalt binder, trotuarele și pistele sunt la nivelul stratului de balast stabilizat. Urmează să fie executate lucrările de amenajare a spațiilor verzi, să se toarne stratul final de mixturi asfaltice pe carosabil și trotuare, a stratului de mixtură verde pe piste și montarea lămpilor de iluminat stradal.
Semnalizarea rutieră corespunzătoare proiectului urmează să fie realizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Odată cu finalizarea investiției, până la sfârșitul lunii mai a.c., strada Mareșal Constantin Prezan va avea două benzi de circulație pe sens, va fi amenajat un sens giratoriu la intersecția dintre străzile Mareșal Constantin Prezan și bd. Sudului, precum și un sens giratoriu la intersecția dintre străzile Mareșal Constantin Prezan, Venus și Calea Urseni. De asemenea, va fi extinsă rețeaua de troleibuz, până la intersecția cu bulevardul Sudului. Vor fi amenajate piste de biciclete și trotuare pe ambele sensuri, accese la proprietăți și zone verzi, fiind modernizate și rețelele edilitare, respectiv: canalizarea pluvială și menajeră, rețeaua de alimentare cu apă, sistemul de iluminat public.
Valoarea lucrărilor: 41.740.503 lei (TVA inclus). Executant: SC STRABAG SRL.
Serviciul Comunicare
The post Stadiul lucrărilor de modernizare a străzii Mareșal Constantin Prezan first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.
Source