Conducerea Federației Române de Fotbal, în vizită la Primăria Deva |
În continuarea Conferinței de ieri, privind dezvoltarea fotbalului hunedorean, astăzi am avut plăcerea să primesc la Primărie delegația Federației Române de Fotbal.
Le-am spus bun venit din nou președintelui FRF, domnul Răzvan Burleanu, domnului Octavian Goga – vicepreședinte FRF, domnului Gabriel Bodescu – secretar general adjunct FRF și domnului Mihai Stoichiță – director FRF.
Am detaliat astăzi liniile de dezvoltare ale Secției de fotbal de la CSM Deva. Am vorbit despre un proiect pe care dorim să îl materializăm la Deva și anume, o echipă de fotbal feminin. Fotbalul feminin se află în plină dezvoltare în România. Aproximativ 6000 de jucătoare practică în prezent fotbalul în țara noastră și fenomenul este în creștere.
Echipa de fotbal feminin va fi construită de la nivel de junioare, astfel încât vom avea o bază de selecție cât mai extinsă. În acest sens, în școli vor fi derulate programe de selecție pentru echipa de fotbal feminin.
De asemenea, am discutat despre modul în care FRF ne poate sprijini pentru dezvoltarea în cadrul CSM a unei echipe de futsal.
Domnul Răzvan Burleanu a apeciat în mod deosebit importanța pe care Primăria, prin CSM Deva, o acordă echipelor de copii și juniori.
Dacă în urmă cu 3 ani, în 2019, aveam doar 5 grupe, cu 94 de copii, astăzi avem 11 grupe, cu 230 de copii.
Până în anul 2024, dorim ca în echipele de copii și juniori să activeze peste 600 de sportivi.
De asemenea, am obținut promisiunea fermă a președintelui FRF că ne va sprijini pentru înființarea la Deva a unei Academii de Fotbal. Obiectivul este educarea tinerilor prin fotbal, la nivelul municipiului Deva, astfel încât să formăm o nouă cultură a fenomenului fotbalistic.
Prin Academia Națională de Fotbal vor fi instruiți antrenori, team-manageri, preparatori, analiști video etc., care să ridice standardele de performanță ale CSM Deva.
Le mulțumesc pentru vizită prietenilor de la Federația Română de Fotbal și îi așteptăm oricând la noi în oraș, pentru că fotbalul este iubit la Deva!
Nicolae-Florin Oancea
Primarul Municipiului Deva