Consiliul Local Timișoara va dezbate, marți un proiect de hotărâre care marchează un nou pas în procesul tranziției sistemului centralizat de termoficare și transformarea acestuia într-unul modern și eficient.

Potrivit documentației care însoțește acest proiect de HCL, va exista o perioadă de un an pentru efectuarea tranziției sistemului centralizat de transport, distribuție și furnizare a agentului termic, timp în care va fi înființat un serviciu public de interes local, specializat, care va prelua administrarea acestei componente. Această opțiune reprezintă un avantaj din punctul de vedere al accesării fondurilor, nerambursabile, nefiind condiționată de plafonul impus de schema privind ajutorul de stat. În acest sens, se va prelungi acordul de delegare a producției de energie cu trei ani și cel de distribuție cu un an.

Așa cum Primăria Timișoara a anunțat deja, sistemul centralizat de termoficare va trece în perioada următoare printr-o serie de transformări în vederea trecerii la producerea de energie în mod nepoluant. Primul pas este separarea producerii energiei, de furnizarea ei către timișoreni. Pe parcursul acestui proces de tranziție, abonații sistemului centralizat de termoficare sunt în centrul atenției. Prima etapă, care durează 12 luni începând de la aprobarea proiectului în plenul Consiliului Local este cea prin care se va transfera furnizarea energiei termice către un serviciu public de interes local. De asemenea, Primăria Timișoara va prelungi cu 3 ani acordul cu Colterm de delegare a producției de energie termică, această componentă aducând an de an profituri semnificative companiei locale de termoficare.

Proiectul care va intra pe ordinea suplimentară a ședinței de marți a Consiliului Local Timișoara poate fi consultat aici :

Serviciul Comunicare

The post Un nou pas în procesul tranziției sistemului centralizat de termoficare și transformarea acestuia într-unul modern și eficient first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source