Tinerii din Focșani vor lansa 1.000 de lampioane de „Ora Pământului"

Sâmbătă, 25 martie 2023, între orele 20.30-21.30 în Piața Unirii din Municipiul Focșani va fi marcată „Ora Pământului”, cea mai mare mișcare voluntară de mediu din lume. Simultan, în peste 60 de țări, autorități locale vor opri iluminatul public între orele 20.30 și 21.30 într-o acțiune prin care ne arătăm angajamentul de a proteja planeta. În acest an, proiectul „Ora Pământului” a fost inițiat de Consiliul Local al Tinerilor din Focșani și este finanțat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Focșani. Vom lansa 1100 de lampioane biodegradabile în Piața Unirii dar și la Căminul pentru Persoane Vârstnice.
Sărbătorim „Ora Pământului” de fiecare dată în ultima sâmbătă din luna martie, care este foarte aproape de echinocțiu. Este acțiune simbolică prin care tinerii atrag atenția asupra efectelor poluării produse în procesul de obținere a energiei electrice. Este un moment de reflecție asupra a ceea ce putem face pentru a proteja planeta și a trăi în armonie cu mediul.
Pe această cale, îi invităm pe toți cetățenii Municipiului Focșani să vină în Piața Unirii pentru a marca împreună „Ora Pământului” sau să stingă luminile din casa sau din clădirea în care își desfășoară activitatea, timp de o oră.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

Source