Ziua Copilului aduce bucurie și distracție în Capitala Culturală 2023. Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, oferă o mulțime de activități educative și amuzante, pentru micii sărbătoriți, dar și pentru părinți și bunici. Toate activitățile se desfășoară în aer liber, iar Parcul Copiilor se va transforma într-un loc de poveste.

La Timișoara, sărbătoarea copilăriei din acest an începe încă din după-amiaza zilei de 31 mai. Grupul de suflători al Liceului de Artă„Ion Vidu” va da startul activităților, printr-un recital extraordinar. Va urma un „Carnaval al bucuriei și speranței”, spectacole de teatru pentru diferite categorii de vârstă și petreceri cu muzică și dans. Ansamblul „Timișul” Tineret va urca pe scenă și ne va încânta cu suite de dansuri populare, iar spre sfârșitul zilei, avem cinema în aer liber, cu filmul „Pinocchio”.

Ziua de 1 iunie oferă o mulțime de activități recreative și educative pentru toți copiii din oraș.  Parcul Copiilor din Timișoara se transformă într-un tărâm de basm. Sărbătoarea începe prin parada costumelor populare purtate chiar de cei mici. Grupuri de copii vor aduce pe scenă dansuri populare românești, ungurești, sârbești, germane, rome, bulgărești și ucrainene, dar și dansuri moderne. Trupa ORT-IKI din Ungaria vine pe picioroange, pentru a paradă la înălțime.  Programul zilei include concursuri cu premii, petreceri tematice pentru copii, spectacole de teatru, cinematograf  în aer liber și chiar o petrecere cu spumă.

Evenimentele sunt organizate pe tematici. Avem jocurile tradiționale ale copilăriei unde cei mici se distrează participând la Campionatul de elastic, unde va fi prezentă și campioana olimpică Simona Amânar. „Rațele și vânătorii” șotronul, cursele cu obstacole, peretele de escaladă, toate le vor oferi sărbătoriților zilei bucuria de a se juca împreună în aer liber. Nu vor lipsi jocurile de creativitate, cu ateliere de pictură și lut, ateliere cu activități ecologice, împletituri din nuiele, ateliere de meșterit din lemn, aranjamente florale, confecționat păpuși din linguri de lemn, troc cu jucării.

Mai multe instituții au colaborat în pregătirea activităților pentru copii. Cei mici vor putea urmări prezentări ale echipamentelor și tehnicilor de intervenție utilizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Brigada 18 Cercetare – Supraveghere „Decebal”, Agenția Națională Antidrog, Serviciul de Ambulanță Timiș, Societatea de Transport Public Timișoara, Poliția Locală Timișoara, Direcția de Asistență Socială.

Copiii vor putea participa la exerciții cu câini și demonstrații cu Formațiunea de intervenție rapidă pe bază de voluntariat „Salvo”, din cadrul Biroului Situații de Urgență.  Societatea de Transport Public Timișoara organizează plimbări cu trotinetele și bicicletele.  

Programul cuprinde și tradiționala Cursă a Rățuștelor pe Bega, ajunsă deja la ediția a XIV–a, la ora 17,00, între Podul Mihai Viteazu și Podul Maria.

        La Timișoara, această sărbătoare a copilăriei aduce împreună comunitatea în spiritul bucuriei și înțelegerii. Copiii își pot exprima creativitatea, jucându-se în aer liber și distrându-se alături de prieteni și familie.  

Programul complet al activităților:

Miercuri , 31 mai:

  • Amfiteatru

15:30  – Recital grupul de suflători al Liceului de Artă„Ion Vidu”

16:00–„Carnavalul bucuriei și speranței”, Centrul de Resurse și asistență educațională „Speranța”

18:00 – „Doctorii fantastici”, Teatru pentru Tine (7+)

19:00 – „Huo” , Teatrul Auăleu (12+) – o altfel de oră de limba română

20:00 – „Banchetu’  mic”(DJ)

  • Scena 2

16:00 – Școala de Muzică „Perfect Music”

17:00 – Spectacolul Ansamblul „Timișul” Tineret și câștigătorii concursului „Grai, cântec și joc străbun”, ediția 2022

20:00 – Cinema în aer liber – „Pinocchio”, cu Tom Hanks

  • Barca Piraților

17:00 – „Cei trei purceluși”, Teatru pentru Tine

18:00 – „Oskar chef prepară o supă de poveste”, Școala Phantasia & Piti Show 

Joi, 1 iunie:

10:00 – Cireșar Popular, Parada costumelor populare purtate de copii

18:00 – Parada Picioroangelor, trupa ORT-IKI (Debrecen, Ungaria) 

  • Amfiteatru

11:00 – Spectacolul de dans Ansamblul„Timișul” Tineret și ansambluri folclorice partenere: Ansamblul sârbesc „Kruna”din Sânmartinu Sârbesc, Ansamblul bulgăresc „Balgarce” din Vinga, Ansamblul German din Iecea Mare, Ansamblul minorității rrome „Lulughi Shukar” Ansamblul maghiar „Eszterlanc”, Ansamblul ucrainean „Zolotii Druzii” din Știuca.

13:30 – Școli de dans și muzică („Dynamic Dance”, „Extrem”, „Tip Top Club”, „Emotion”).

17:00  Recital de muzică ușoară Liceul de Artă „Ion Vidu”

18:00  Cireșar Clasic „Petrică și lupul” de Serghei Prokofiev și Medalion Disney

19:00 – Parada Picioroangelor, trupa ORT-IKI (Debrecen, Ungaria) 

20:00 – „Banchetu’ mic”(DJ)

  • Scena 2

11:00 – Școli de dans și muzică (mini Mini Reflex; Dancing Stars Team, Școala Rock Art, Incubatorul de Artă).

13:00 – Spuma Light Party

15:00 – Kineto Fun

16:00 – Școli de dans și muzică („Denise” și  „Active Dance Studio”)

17:00 – „Căsuța Prietenilor”, Teatrul Magic Oz

18:00 – Battle Street Dance (concurs cu premii)

20:00 – Cinema în aer liber – Ice Age Adventures of Buck Wild)

ATELIERE ȘI ACTIVITĂȚI TEMATICE:

  • JOCURILE COPILĂRIEI: (11:00 -15:00 și 17:00 – 20:00)
  • Campionat cu premii „Rațele și vânătorii”
  • Campionat de elastic, cu participarea extraordinară a multiplei campioane olimpice Simona Amânar
  • Perete escaladă
  • Alte jocuri: „Obstacolele voinicilor”, „Pânza de paianjen”, „Plasa de pește”, jocuri cu mingea, tir cu arbaleta, șotron
  • LUT ȘI JOC

11:00 – 13:00 – Atelier de pictură pe ceramică

  • JOC ȘI POVEȘTI

10:00 – Atelier de ilustrație de carte cu Attila Bajko

11:00 – Ateliere de lectură

  • JOC ȘI NATURĂ (11:00 – 18:00)
  • Ateliere de semințe de decorațiuni din material reciclabile, împletituri din nuiele, ateliere de meșterit din lemn, împletituri de coronițe și aranjamente florale,  confecționat păpuși din linguri de lemn
  • Prezentare proiect MESHter
  • Jocuri și ateliere 
  • JOC ȘI CREATIVITATE (11:00 – 18:00)

Jucării de lemn, pictură  pe forme de lut, pictură pe tricouri, ateliere zmeie colorate, pictură cu ață

  • SPORT ȘI JOC (11:00 – 18:00)

 Prezentări cluburi sportive SCM Handbal și SCM Rugby SCM Baschet

  • JOC ȘI COMUNITATE (10:00 – 14:00  )
  • Prezentarea echipamentelor și tehnicilor de intervenție de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Brigada 18 Cercetare – Supraveghere „Decebal”, Agenția Națională Antidrog, Serviciul de Ambulanță Timiș, Societatea de Transport Public Timișoara, Poliția Locală Timișoara, Direcția de Asistență Socială
  • Exerciții demonstrative cu câini și expuneri de tehnică de intervenție, cu Formațiunea de intervenție rapidă pe bază de voluntariat „Salvo”, din cadrul Biroului Situații de Urgență
  • Plimbări cu trotinetele și bicicletele, Societatea de Transport Public Timișoara
  • JOC ȘI TROC (10:00 – 11:00)

Iarmaroc – joi și troc cu jucării. Negociator: actorul Ionuț Pîrvulescu

  • JOC PE APĂ
  • Curse cultural tematice pentru copii: cursă ghidată (11:00 – 13:00), cursă muzicală  (15:00)
  • Plimbăride agreement (plecări din oră în oră, stația Vasile Pârvan)
  • Cursa Rățuștelor pe Bega, ediția a XIV – a, ora 17:00, Podul Mihai Viteazul – Podul Maria. Organizator Rotaract Club Timișoara. Încasările din cadrul evenimentului vor fi direcționate către renovarea Școlii Gimnaziale Brestovăț, Jud. Timiș, realizată în parteneriat cu Asociația „Bookland”, Romania.

Serviciul Comunicare

The post Timișoara, orașul copiilor first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source