Mos Nicolae a venit în cea mai boemă stațiune din România – Băile Govora – și a adus Bucuria Crăciunului, daruri copiilor prezenți, recitaluri de colinde la superlativ, realizate de Roxana Vârje, Ștefan Andreea, Teodora Sitoiu, Lory Iacob, dansuri populare pregătite de elevii Liceului Tehnologic Băile Govora, ateliere de creație susținute de maestrul Nicolae Istrate și fiica sa, stand de prezentare produse handmade cu vânzare și strângere de fonduri pentru copiii nevoiași din Govora.

Pe aleea de lângă foișor ne-au onorat cu prezența Borangic Niculescu, familia care realizează cele mai frumoase ii din România (manual), suveniruri de sărbători (sare, lemn) ale meșterului Nicolae și Ștefania Istrate, produse apicole ale domnului Glodeanu Ionel, turtă dulce – familia Constantinescu, colinde în surdină au răsunat în parc, alături de luminile magice decorate de personalul de la Primăria Băile Govora.

Sania lui Moș Crăciun, amplasată lângă foișor, a fost trend foto-ul zilei, alături de moș crăciunii /elevi, crăciunițele liceence și tot peisajul de basm a fost ”pictat” de zâmbetul copiilor, care ne-au confirmat că MAGIA există prin generații frumoase, prin lucruri făcute din inimă, pentru comunități durabile. Tradițiile există pentru a ne bucura de momente cu valoare de amintiri, iar cele de azi, din Govora boemă, sunt un exemplu de sărbători magice !

Mulțumim mult Cicloturism Vâlcea – CTV, Asociația Ajutăm să zâmbească, doamnei director Gheorghe-Pavelescu Camelia pentru implicare (Liceul Tehnologic Băile Govora), domnului primar Mihai Mateescu pentru susținerea necondiționată, voluntarilor Asociației Cataleya / Yris, elevilor (de 10 +) de la Liceul Tehnologic Băile Govora, MC-urilor Elena Grațiela și Theodor Trestianu!

Nu în ultimul rând, mulțumim sponsorilor BOROMIR, Chipita, echipei Romglovinvest pentru jucării !

Târgul de Crăciun Govora este deschis până pe 2 ianuarie 2022!

Noi vă așteptăm să ne fiți alături în Campania umanitară ,,Bucuria Crăciunului”, să licitați online, dar și fizic (la standul din Parcul Central, unde primim și hăinuțe, jucării, cărți, suveniruri) produsele destinate pentru strângerea de fonduri pentru copiii nevoiași !

SĂRBĂTORI MINUNATE CU MULTĂ SĂNĂTATE !

Sursa: Asociația Cataleya & Yris Băile Govora

Source