20.10.2023

          Primăria Municipiului Timișoara prin Serviciul de Guvernanță Participativă și Management Cartiere va relua o tradiție în vechile cartiere ale Timișoarei: Ziua Cartierului. Propunerea a venit din partea cetățenilor din Plopi.

            Duminică, 22 octombrie, între orele 11:00 și 19:00 așteptăm toți cetățenii să participe la Ziua Cartierului în Plopi. Vă invităm să ne bucurăm împreună de o zi spectaculoasă din care nu vor lipsi muzica și dansurile populare, zumba și activitățile pentru copii. Ingredientele unei sărbători autentice, mâncarea și voia bună vor completa o zi de poveste care se va desfășura chiar în inima cartierului, pe strada Tata Oancea. Această stradă va fi închisă pe porțiunea cuprinsă între Str. Jules Verne și Bd. General Magheru, pe parcursul derulării evenimentului.

            Ziua Cartierului în Plopi reprezintă un moment de bucurie și unitate în comunitate, subliniind importanța dezvoltării cartierelor periferice ale orașului și colaborarea dintre cetățeni și administrație. Inițiativa comunității din Plopi vine ca urmare a mobilizării comunitare pentru proiectul de Bugetare Participativă, în care, peste o mie de persoane, practic jumătate din populația cartierului, au votat.

            În urma colaborării strânse dintre administrația locală și comunitate, au fost finalizate câteva obiective aflate pe agenda comună:

  • reabilitarea laboratorului de chimie din cadrul Școlii Gimnaziale 4;
  • spațiul de joacă la Grădinița PP5 a fost redat copiilor; la aceasă unitate s-a schimbat tâmplăria PVC astfel încât acum este asigurat confortul termic în incintă;
  • montarea de coșuri ecologice stradale în întregul cartier;
  • realizarea de intervenții constante de igienizare și ecologizare a spațiilor publice;
  • deblocarea investiției privind reabilitarea străzii Canal Bega, o investiție semnificativă privind amenajarea carosabilului, trotuarelor și pistelor de biciclete, în continuarea celor din Ghiroda;
  • reabilitarea unora dintre cele mai circulate și aglomerate străzi din cartier, Strada Albăstrelelor și amenajarea, pentru prima dată în 40 de ani în acest cartier, aproximativ 2 km de trotuare;
  • va fi reabilitată și extinsă Grădinița de pe Str. Jokai Mor (fosta școală mică). Proiectul a fost inițiat și votat câștigător de comunitate, în cadrul programului de bugetare participativă din acest an; în prezent, pregătim documentației pentru licitație serviciilor de proiectare (faza DALI + PT).

            Toate aceste obiective au fost realizate prin echipele serviciilor de specialitate ale Primăriei – Direcția Generală Investiții și Mentenanță, Administrația pentru Sănătate și Educație, Serviciul Guvernanță Participativă și Management Cartiere, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Protecția Mediului, Managementul Deșeurilor și Salubrizare.

            De asemenea, mulțumim pentru sprijinul acordat Consiliului Reprezentativ al Părinților din Plopi, conducerii școlii din cartier, Poliției Locale, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, Coltermului și, nu în ultimul rând, tuturor voluntarilor din cartierul Plopi.

            Serviciul Comunicare

The post Străzi pentru comunitate – Ziua cartierului Plopi first appeared on Primăria Municipiului Timișoara.

Source