Pensionarii și beneficiarii ajutoarelor financiare acordate în luna ianuarie 2022 NU PIERD ajutorul de încălzire!

Ajutorul financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 lei, precum și indemnizația compensatorie de care beneficiază persoanele cu dizabilități, în luna ianuarie 2022, NU SUNT CONSIDERATE VENIT – potrivit legii.
Ca atare, acestea NU SE IAU ÎN CALCUL la acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului pentru energie pentru perioada rămasă din sezonul rece 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.
În aceleași condiții, ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie NU SUNT INFLUENȚATE nici de majorarea, de la 1 ianuarie 2022, a valorii punctului de pensie și indemnizației sociale.
Conform prevederilor legale, persoanele al căror drept la ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie a fost stabilit până la 31 decembrie 2021 RĂMÂN ÎN PLATĂ, la același nivel, până la finalul sezonului rece (31 martie 2022).
IMPORTANT! Direcția de Asistență Socială Deva va prelua cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire până în data de 20 martie 2022. Suplimentul pentru energie poate fi solicitat pe toată perioada anului.
DE REȚINUT! Joi, 20 ianuarie 2022, este ultima zi în care se pot depune cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire începând cu luna ianuarie 2022. Persoanele care vor depune cereri după această dată vor intra în plată în luna februarie 2022.

Direcția de Asistență Socială Deva

Source