Medicii și asistenții medicali ai DAS Deva sprijină Direcția de Sănătate Publică Hunedoara în combaterea epidemiei de COVID-19

Cei 30 de medici și asistenți medicali angajați ai Direcției de Asistență Socială Deva vor participa, împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Hunedoara la efectuarea de anchete epidemiologice pentru identificarea contacților persoanelor confirmate cu COVID-19, precum și la activitatea din centrul de vaccinare amenajat în incinta Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Măsura a fost luată la solicitarea Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, având în vedere incidența ridicată a cazurilor de COVID-19 la nivelul municipiului Deva și, implict, numărul mare de anchete epidemiologice care trebuie efectuate în vederea izolării cazurilor pozitive și a carantinării contacților direcți.
Personalul medico-sanitar al DAS Deva a sprijinit activitatea Direcției de Sănătate Publică Hunedoara și anul trecut, când a participat la efectuarea testărilor pentru depistarea infectării cu COVID-19.

Direcția de Asistență Socială Deva

Source