În atenția persoanelor încadrate în grad de handicap „grav cu asistent personal”!

Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința persoanelor care dețin un certificat de încadrare în grad de handicap „grav cu asistent personal” ce demersuri trebuie efectuate pentru obținerea indemnizației lunare conferite de lege.

DE REȚINUT! Simpla deținere a certificatului de încadrare în grad de handicap NU ASIGURĂ și primirea drepturilor bănești prevăzute de legislația în vigoare.

Dreptul de acordare a indemnizației lunare pentru persoana încadrată în grad de handicap „grav cu asistent personal” se stabilește prin Dispoziție a Primarului, în urma unei CERERI-TIP care se depune, de către beneficiari sau reprezentanții legali ai acestora, la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (str. I.L. Caragiale, nr. 4) – Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială, împreună cu documentele justificative.

Actele necesare pentru întocmirea dosarului de acordare a indemnizației pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Direcția de Asistență Socială – PROBLEME / TIPIZATE / LĂMURIRI, iar cererea-tip poate fi descărcată accesând linkul: http://www.primariadeva.ro/fisiere/module_fisiere/1147/Cerere-acordare-indemnizatie-pdf.

IMPORTANT! Acordarea indemnizației se face începând cu LUNA URMĂTOARE depunerii cererii și se realizează pe perioada de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap.

Potrivit prevederilor legale, indiferent de venituri, persoana cu handicap grav beneficiază de o indemnizație lunară de 1.386 de lei.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0755.878.656 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială – Indemnizații persoane cu dizabilități), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

Direcția de Asistență Socială Deva

Source